Comisia Europeană acordă 875 milioane de euro pentru autostrada Sibiu-Piteşti

  • Comisia Europeană a aprobat o investiţie în valoare de 875,5 milioane de euro din Fondul de coeziune pentru prima etapă de construcţie a autostrăzii Sibiu-Piteşti.
  • Coridorul va asigura o legătură neîntreruptă pe teritoriul României, de la portul Constanţa de la Marea Neagră până la Nădlac, la frontiera maghiară, conectând România centrală şi de vest cu reţeaua de autostrăzi europene.
  • Va fi prima autostradă care traversează Munţii Carpaţi.
2623 afișări
Imaginea articolului Comisia Europeană acordă 875 milioane de euro pentru autostrada Sibiu-Piteşti

Comisia Europeană acordă 875 milioane de euro pentru autostrada Sibiu-Piteşti

Potrivit comisarului pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira, „acest proiect va elimina un blocaj major în reţeaua de transport din România, ceea ce va spori siguranţa rutieră, va scurta durata călătoriilor şi va reduce costurile pentru pasageri şi mărfuri. Proiectul va avea un impact extrem de pozitiv asupra economiei şi a calităţii vieţii populaţiei locale”.

Se preconizează că proiectul va fi operaţional începând din 2026.

Comisia Europeană a aprobat, de asemenea, o finanţare din Fondul de coeziune pentru un proiect în valoare de 578,4 milioane de euro pentru îmbunătăţirea capacităţii de răspuns a României în caz de dezastre.

Investiţia va îmbunătăţi capacitatea de reacţie terestră, aeriană şi maritimă a României prin achiziţionarea de echipamente noi şi prin formarea personalului. Astfel, populaţia va fi mai bine protejată în situaţii de urgenţă, investiţia contribuind la respectarea de către România a obligaţiilor internaţionale şi a strategiei naţionale privind schimbările climatice şi creşterea economică cu emisii scăzute.

„Datorită acestei investiţii din fonduri UE, serviciile de urgenţă ale României vor fi în măsură să răspundă în mod eficient la evenimente cu frecvenţă redusă şi de mare impact, cum ar fi inundaţiile, cutremurele sau accidentele nucleare. Acest lucru este deosebit de relevant pentru o ţară precum România, care se confruntă cu un risc ridicat de catastrofe naturale din cauza topografiei şi a reţelei sale dense de râuri şi pâraie. O mai bună pregătire a României va aduce, de asemenea, beneficii altor ţări în cazul unor dezastre în străinătate, în conformitate cu spiritul european de solidaritate şi cu acordurile internaţionale”, a spus comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.

Proiectul va contribui la salvarea de vieţi şi la reducerea la minimum a daunelor materiale şi a riscurilor de perturbare a activităţilor economice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici