Conform unui comunicat transmis de Comisie, Shein are la dispoziție o lună pentru a răspunde concluziilor anchetei și pentru a propune soluții privind lipsa de protecție a consumatorilor. Dacă nu va lua măsuri, autoritățile europene ar putea impune „măsuri coercitive”, inclusiv amenzi, pentru a asigura respectarea legii, notează modaes.com.
Ancheta a scos la iveală faptul că Shein lansează oferte cu reduceri care nu reflectă prețurile reale anterioare și pune presiune pe consumatori să finalizeze achizițiile rapid, prin afișarea unor termene false. În plus, compania ar furniza informații înșelătoare cu privire la dreptul legal al clienților de a returna produsele și de a primi rambursări.
Totodată, Comisia acuză Shein că își etichetează produsele cu mențiuni speciale, deși acestea sunt de fapt cerințe legale. Practici similare au fost observate și în ceea ce privește sustenabilitatea, compania fiind acuzată de furnizarea de informații false. De asemenea, este criticată dificultatea de a contacta Shein pentru reclamații sau întrebări.
Rețeaua CPC, care include Belgia, Franța, Irlanda și Țările de Jos, a cerut companiei să își alinieze practicile la legislația europeană. Shein rămâne în continuare sub investigație, iar autoritățile au solicitat informații suplimentare pentru a verifica dacă sunt utilizate recenzii și evaluări false pentru produsele vândute.