„Regretăm profund creșterea taxelor vamale impusă miercuri de Donald Trump asupra importurilor americane de oțel și aluminiu, care nu ajută negocierile comerciale în curs”, a declarat comisarul european pentru Comerț, Maros Sefcovic.
„Acest lucru nu ajută negocierile actuale, mai ales că facem progrese”, a declarat oficialul european în timpul unei conferințe de presă la sediul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) de la Paris, potrivit AFP.
Washingtonul și-a dublat miercuri taxele la importurile de oțel și aluminiu.
Marți seară, Trump a semnat o proclamație executivă care activa, începând de miercuri, o creștere a tarifelor pentru oțel și aluminiu la 50%, un procent dublu față de rata de 25% introdusă în martie.
„Am început cu 25 și apoi, după ce am studiat mai mult datele, am realizat că a fost un mare ajutor, dar este nevoie de mai mult ajutor.
Acesta este motivul pentru care taxa de 50 începe mâine”, a declarat consilierul economic al Casei Albe, Kevin Hassett, la o conferință a industriei siderurgice desfășurată marți la Washington, conform Reuters.
Creșterea se aplică tuturor partenerilor comerciali, cu excepția Marii Britanii, singura țară care a încheiat până în prezent un acord comercial preliminar cu SUA în timpul unei pauze de 90 de zile privind o gamă mai largă de tarife impuse de Trump.