Compania Dante International, care deţine platforma online eMAG, a fost sancţionată de Consiliul Concurenţei cu 6,7 milioane de euro. Poziţia eMAG

  • Consiliul Concurenţei a sancţionat compania Dante International SA cu 32,28 milioane lei (aproximativ 6,7 milioane euro).
  • Motivul este abuzul de poziţie dominantă pe piaţa serviciilor de intermediere prin platforme online de tip marketplace
  • Dante International SA este deţinător şi administrator al platformei online eMAG Marketplace.
  • Redăm şi poziţia eMAG privind rezultatul investigaţiei Consiliului Concurenţei: „Chiar dacă am primit o sancţiune, luăm partea bună din aceasta experienţă.”
9883 afișări
Imaginea articolului Compania Dante International, care deţine platforma online eMAG, a fost sancţionată de Consiliul Concurenţei cu 6,7 milioane de euro. Poziţia eMAG

Consiliul Concurenţei anunţă, marţi, că a sancţionat compania Dante International SA cu 32,28 milioane lei (aproximativ 6,7 milioane euro) pentru abuz de poziţie dominantă pe piaţa serviciilor de intermediere prin platforme online de tip marketplace şi a impus companiei o serie măsuri corective pentru a restabili mediul concurenţial normal şi pentru a preveni apariţia unor astfel de fapte.

„În urma investigaţiei declanşate la sfârşitul anului 2017, Consiliul Concurenţei a constatat că Dante International SA, în calitate de deţinător şi administrator al platformei online eMAG Marketplace a abuzat de poziţia sa dominantă, în perioada ianuarie 2013 -iunie 2019, în special, prin poziţionarea şi afişarea mai favorabilă a propriei oferte de produse în detrimentul ofertelor partenerilor care comercializau pe platformă şi cu care se afla în concurenţă directă. În acest fel, s-au limitat ofertele partenerilor afiliaţi eMAG.ro, ceea ce a condus la afectarea concurenţei reale între ofertele de produse prezentate pe această platformă. Compania a recunoscut fapta anticoncurenţială şi a beneficiat de o reducere a amenzii”, transmite sursa citată.

Pentru ca aceste fapte să nu se mai repete, autoritatea de concurenţă a impus companiei să adopte o serie de măsuri privind algoritmii utilizaţi de platformă, Dante având obligaţia să informeze complet şi corect comercianţii parteneri asupra modului de funcţionare a algoritmilor, cum ar fi cei de listare, cei de poziţionare a produselor pe platformă şi să limiteze intervenţiile manuale în funcţionarea algoritmilor relevanţi.

În acelaşi timp, compania trebuie să dezvolte modificări ale structurii organizaţionale, să creeze un sistem de gestionare a datelor colectate şi stocate prin intermediul platformei, astfel încât accesul la aceste date agregate să se realizeze în mod nediscriminatoriu. Totodată, Dante trebuie să-şi îmbunătăţească politica de soluţionare a plângerilor, prin crearea unui set de bune practici în administrarea relaţiei cu participanţii la platformă, conform sursei citate.

Din acest an se aplică Regulamentul european (2019/1150) privind promovarea echităţii şi transparenţei pentru companiile care utilizează serviciile platformelor online şi a motoarelor de căutare online. Regulamentul, numit şi Platform to Business – P2B, urmăreşte crearea unui mediu online competitiv, echitabil şi transparent prin impunerea unui set de obligaţii specifice. Astfel, printre altele, Regulamentul prevede că platformele online trebuie să afişeze „termenii şi condiţiile” de utilizare, să se asigure că sunt uşor accesibile pentru firmele utilizatoare pe parcursul tuturor etapelor relaţiei comerciale şi să prezinte în mod transparent situaţiile şi condiţiile în care pot suspenda, sista sau în care pot impune alte restricţii privind furnizarea de servicii către companiile utilizatoare. De asemenea, platformele online trebuie să afişeze informaţii generale privind modul în care termenii şi condiţiile afectează proprietatea şi controlul drepturilor de proprietate intelectuală ale firmelor utilizatoare.

Poziţia eMAG privind rezultatul investigaţiei Consiliului Concurenţei

„eMAG a colaborat cu autoritatea de concurenţă pe tot parcursul investigaţiei şi a pus la dispoziţie, în mod transparent, dincolo de obligaţia legală de a coopera, toate datele şi informaţiile privind modul de funcţionare a platformei Marketplace pentru o înţelegere completă a acestui nou model de comerţ electronic”, transmite compania într-un comunicat remis marţi.

Platforma eMAG a funcţionat în primii 12 ani de activitate doar cu vânzare directă. Apoi, treptat, prin platforma eMAG Marketplace, partenerii au avut posibilitatea să îşi vândă produsele, în baza unor reguli care au fost adaptate din mers, pe măsura ce platforma a evoluat. Concomitent cu plata amenzii, compania şi-a asumat voluntar o serie de măsuri în faţa autorităţii de concurenţă, prin care regulile şi algoritmii vor fi mult mai transparenţi. Astfel, perspectivele de dezvoltare ale partenerilor vor creşte prin predictibilitate, acces la date şi o soluţionare rapidă a problemelor.

„Viteza cu care am dezvoltat platforma eMAG nu a fost lipsită de erori, însă am învăţat de fiecare dată din ele şi ne-au ajutat sa adaptăm modelul. Procesul de dezvoltare a platformei a presupus de multe ori soluţii rapide în interesul clienţilor, dar unele dintre ele au fost impredictibile pentru alte părţi implicate în platformă. Deşi izolate, aceste situaţii au generat îngrijorări ale autorităţii de concurenţă, împreună cu care am depus toate eforturile pentru identifica un mod foarte predictibil, transparent şi echilibrat prin care toate părţile să poată beneficia de avantajele unei platforme de comerţ online, iar clientul să rămână prioritatea noastră. Chiar dacă am primit o sancţiune, luăm partea bună din aceasta experienţă: am învăţat cum să oferim un serviciu foarte bun în acelaşi timp şi clienţilor, şi partenerilor din Marketplace, printr-un sistem de reguli şi algoritmi îmbunătăţiţi permanent, bazându-ne pe tehnologie. Astfel, clienţii beneficiază de servicii inovatoare care le salvează timp şi bani, iar partenerii beneficiază de oportunităţi majore de dezvoltare, în România şi în ţările din jur," a declarat Iulian Stanciu, CEO eMAG.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici