Consiliul de Administraţie al Oltchim a respins cererile de eliberare din funcţie a directorilor, cu excepţia lui Roibu

Consiliul de Administraţie (CA) al Oltchim Râmnicu-Vâlcea a respins marţi cererile de eliberare din funcţie a 15 directori ai combinatului chimic, cu excepţia celei depuse de Constantin Roibu, care a deţinut funcţia de director general de 21 de ani.

385 afișări
Imaginea articolului Consiliul de Administraţie al Oltchim a respins cererile de eliberare din funcţie a directorilor, cu excepţia lui Roibu

Consiliul de Administraţie al Oltchim a respins cererile de eliberare din funcţie a directorilor, cu excepţia lui Roibu (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax foto)

"S-a luat act de cererea domnului Constantin Roibu privind renunţarea la contractul de mandat pentru funcţia de director general al Oltchim şi a fost aprobată încetarea contractului de mandat începând cu 12 septembrie (...)", se arată într-un comunicat al combinatului chimic transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În locul lui Roibu a fost desemnat directorul general adjunct Radu Olaru să preia conducerea Oltechim, fiind desemnat administrator provizoriu până la numirea altor administratori.

Olaru s-a numărat printre directorii care săptămâna trecută au depus cererile de eliberare din funcţie. Cererea lui a fost respinsă.

Roibu a demisionat miercurea trecută din funcţia de director general al Oltchim, poziţie pe care a ocupat-o timp de 21 de ani. Concomitent, au solicitat eliberarea din funcţii 15 directori.

Oltchim se află în proces de privatizare. Ofertele cu preţul propus de investitorii interesaţi să cumpere combinatul vor fi deschise marţi, 18 septembrie, iar în aceeaşi zi va urma licitaţia cu strigare.

În urmă cu două săptămâni Guvernul a schimbat strategia de privatizare a Oltchim, prin vânzarea în procedură colectivă a pachetului de acţiuni deţinut de stat, respectiv 54,6% din capitalul social, şi a creanţelor Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi Electrica SA, reprezentând 1,8 miliarde lei sau 56% din datoriile companiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici