Cristian Socol: Despre cele 5 mituri legate de deficitul bugetar în cazul României

Am scris în analiza anterioară că România se învârte într-un cerc vicios în legătură cu problema deficitului bugetar. Și că așa va rămâne pe termen mediu și lung.

Repet, și nu este prima oară. România nu are de ales, trebuie să reducă deficitul bugetar până la o valoare care stabilizează ponderea datoriei guvernamentale în PIB. Nu-și permite și nu i se permite să-și dezvolte infrastructura și resursa umană într-un ritm accelerat. Dar trebuie să fie foarte atentă la viteza de ajustare, compoziția măsurilor, secvențialitatea acestora și modul în care se pune povara pe companii mari / mici, capital străin / capital autohton, românii cu venituri mari / românii cu venituri mici și medii.

În această analiză, explic principalele 5 mituri legate de deficitul bugetar în cazul României. Primul mit – performanța deosebită legată de ajustarea deficitului bugetar, în condițiile în care nu există transparență privind facturile neplătite, amânările de plăți, eșalonările de sume și gap-uri de finanțare neacoperite – aruncate în viitor. Al doilea mit – programarea bugetară eficientă, în situația unei discrepanțe majore între ipoteza luată în considerare la proiecția bugetară privind creșterea economică în anul current și prognozele economice recente. Mitul numărul trei – schimbarea modelului economic spre unul bazat pe investiții, în condițiile în care finanțările din PNRR – tranzitorii – s-au dus, investițiile private interne și străine sunt blocate (scad) și, mai mult, chiar Ministerul Finanțelor recunoaște în documente oficiale reducerea cheltuielilor cu investiții publice cu 32 miliarde lei în următorii doi ani. Al patrulea mit spune că măsurile de ajustare fiscal-bugetară au avut succes, în realitate ele prăbușind economia și punând excesiv povară asupra românilor cu venituri mici și medii. Ultimul mit analizat privește cauza fundamentală a creșterii cheltuielilor cu dobânzile – argumentez faptul că acest proces nu a apărut, în principal, ”din cauza împrumuturilor pentru a finanța cheltuielile cu salariile bugetarilor (profesorilor și medicilor), pensiile sau investițiile în infrastructură”, ci mai ales din cauze exogene – pandemia, războiul din Iran și recent, criza din Orientul Mijlociu.

Mitul 1 – performanța reducerii deficitului bugetar

Guvernul demis se laudă cu o reducere a deficitului bugetar de la 76,4 miliarde lei în primele 7 luni din 2025 la 48 miliarde lei în aceeași perioadă a anului curent, adică minus 28,4 miliarde lei. O viteză de ajustare de 1,7pp din PIB. Lăudabil, ne-am putea gândi, dacă am fi asigurați că această reducere de deficit nu presupune aruncarea în viitor de facturi neplătite, plăți amânate, restituiri de sume câștigate în instanță eșalonate pentru următorii ani și alte întârzieri la plățile făcute de stat. Am putea felicita guvernul demis în momentul în care vom avea validarea că nu există plăți amânate pentru plata unor sume cîștigate în instanță, pentru programele de investiții publice (inclusiv Saligny), când vom vedea acoperirea completă a necesarului pentru SAFE și PNRR, cât este gap-ul de finanțare dintre alocările bugetare inițiale pentru Casa de sănătate / programe publice de sănătate și necesarul până la finalul anului, cât este decalajul de finanțare dintre alocările inițiale și necesarul pentru alte instituții publice / ordonatori de credite până la finalul anului etc Sau l-am putea felicita dacă, de exemplu, vedem că nu există un gap de finanțare de acoperit la proiecția privind sumele încasate din impozitul pe venit și contribuțiile la pensii și sănătate, în condițiile în care 63.000 de locuri de muncă stabile (salariați cu normă întreagă) au dispărut din economie în ultimul an. Cât să adune toate aceste amânări, întârzieri, eșalonări – 35, 40 sau 45 miliarde lei aruncate în viitor? 50 miliarde lei?

Mitul 2 – responsabilitate, programarea bugetară eficientă

Am putea crede guvernul sau am putea accesa soluția gândirii critice, uitându-ne la documentele și statisticile oficiale. De ce bugetul pentru anul 2026 a fost adoptat tocmai pe 20 martie, este acesta un semn al programării bugetare eficiente? Cât să fie gapul de finanțare în condițiile în care bugetul a fost construit pe o creștere economică de 1%, iar prognozele indică aproape consensual minus 0,5-0,7% în acest an (vezi, ca exemplu, aici), după ce INS a publicat cifrele privind căderea cu 0,7% pe serie brută și cu 1,6% pe serie ajustată sezonier (Infografic 1)? Ce semnal încurajator am putea avea pentru ultimele două trimestre, în condițiile în care ultimele date Eurostat indică România cu cea mai mare cădere dintre țările UE, în trimestrul 2 2026 comparativ cu trim 2 2025, adică minus 2% (Infografic 2)?

În condițiile în care există o discrepanță atât de mare între ipoteza de creștere economică avută în considerare la fundamentarea bugetului și realitate, este greu de crezut că veniturile la buget nu sunt supraestimate iar cheltuielile subestimate. Lucru specific majorității bugetelor României în perioada postdecembristă, ”boală” care își va arăta simptomele în ultimul trimestru din acest an.

Mitul 3 – execuția bugetară arată schimbarea modelului economic, cu investițiile în prim plan

În primul rând, pur și simplu propagandă, schimbarea de model economic nu se vede într-o perioadă atât de scurtă și nu se bazează pe o finanțare temporar mai ridicată – vezi fondurile din programul PNRR, încheiat la sfârșitul lunii trecute. Programul SAFE doar contabilizează la investiții / statistică, la datorie și cheltuielile viitoare cu dobânzile, efectele de multiplicare în industria autohtonă de apărare și economia internă fiind nesemnificative, așa cum am estimat aici, în analiza Adevărul despre SAFE. ”Keynesianism militar” O analiză macro a câștigurilor / pierderilor România – Polonia – Germania – Franța. În al doilea rând, ultima execuție bugetară arată la poziția ”cheltuieli de capital” (programe de investiții finanțate din fonduri naționale) la 7 luni un minus de 5,5 miliarde lei (minus 17,2%). Este lăudabil că investițiile publice (mai mari cu 14,8 miliarde lei la 7 luni 2026 față de aceeași perioadă a anului anterior) au fost finanțate prioritar (71%) din fonduri externe nerambursabile și PNRR. Dar faptul că unele din acest fonduri au finanțat tranzitoriu și că nu pot fi compensate în următorii ani nu asigură nici sustenabilitate și nici schimbare de model economic. Chiar ultima Strategie Fiscal Bugetară publicată de Ministerul Finanțelor confirmă acest lucru (Tabel 1) – cheltuielile de investiții vor scădea cu 32 miliarde lei în anii 2027 și 2028 față de proiecția pentru 2026. Ca pondere în PIB, cheltuielile de investiții scad de la 8% din PIB la 6,1% din PIB în anul 2027 și 5,7% din PIB în anul 2028.

Dacă avem în vedere impactul măsurilor de creștere a taxelor, explozia costului energiei, lipsa măsurilor de sprijin și a dialogului asupra blocării majorității proiectelor de investiții noi și că procesul de dezinvestire se consolidează la investițiile străine directe (vezi prăbușirea investițiilor străine directe cu 82%, confom ultimului comunicat BNR), validarea schimbării modelului economic spre unul bazat pe investiții devine o glumă.

Mitul 4 – măsurile de consolidare fiscal-bugetară au fost corecte, au avut succes

Nu s-a schimbat nimic structural, ”zero” reforme. Bugetul României se bazează pe impozitarea / taxarea muncii și a consumului, în timp ce contribuția impozitării / taxării capitalului este redusă. În primele șapte luni din 2026, veniturile asociate taxării muncii reprezintă circa 39% din veniturile bugetare totale, de circa trei ori mai mult decât veniturile asociate, în sens larg, taxării capitalului. Măsurile de ajustare fiscal-bugetară au prăbușit puterea de cumpărare a veniturilor românilor cu venituri mici și medii și au afectat marginal pe românii cu venituri mari. Măsurile au lovit puternic sectorul privat, mai ales companiile mici și cu capital autohton și marginal companiile puternice financiar și majoritar cu capital străin. Măsurile au afectat puternic pe cei care ar trebui să dezvolte ”capitalul” uman: profesori, medici, cercetători, actori etc – categorii profesionale cu cele mai mari căderi ale puterii de cumpărare în ultimul an (minus 14-20%). De altfel, 95% din povara ajustării a picat pe bugetari și pensionari, care au fost puternic afectați atât de creșterea TVA cât și de tăierea veniturilor / înghețarea pensiilor – datele ultimei execuții bugetare arată că reducerea de deficit publicată de Ministerul Finanțelor vine predominant din creșterea TVA (vom vedea în noiembrie dacă este o creștere tranzitorie sau nu) și din reducerea veniturilor bugetarilor și înghețarea pensiilor. Povară pusă predominant pe românii cu venituri mici și medii, clasa de mijloc.

Mitul 5 – cheltuielile cu dobânzile au explodat în principal din cauze interne, mai ales din creșterea cheltuielilor sociale

Ideologia neoliberală a contaminat aproape exclusiv analizele din media economică, acuzând creșterea cheltuielilor de personal și a celor sociale ca principala cauză a creșterii împrumuturilor și a cheltuielilor cu dobânzile. Ceea ce este în mare măsură fals, un mit propagandistic. În realitate, creșterea cheltuielilor cu dobânzile a fost în principal efectul creșterii incertitudinii pe piețele financiare internaționale, suprapusă menținerii României de către agențiile de rating imediat deasupra nivelului de junk (deci costuri de finanțare imense). Au existat patru mari șocuri exogene care au condus la creșterea puternică a ponderii datoriei în PIB: criza financiară 2009-2011 (+23,1 pp din PIB în 4 ani la datorie), criza pandemică 2020-2021 (+13,3 pp din PIB în 2 ani), războiul din Ucraina (martie 2022-prezent) și criza recentă din Orientul Mijlociu (+10,8pp din PIB în 4 ani). Aceste șocuri externe au amplificat dezechilibrele interne (generate de menținerea unor deficite bugetare dincolo de cele necesare stabilizării ponderii datoriei guvernamentale în PIB), fenomenul de contagiune suprapunându-se celui de cauzalitate cumulativă.

Datele prezentate în Infograficul 3 sunt evidente. Harta creșterii costurilor de finanțare se suprapune perfect hărții șocurilor exogene despre care am amintit.

Aceste crize au provocat salturi puternice în costul de finanțare al României. Și nu numai în cazul nostru au crescut cheltuielile cu dobânzile în PIB. Datele Eurostat indică pentru perioada 2019-prezent (pandemie + războiul din Ucraina + criza din Orientul Mijlociu) un plus la cheltuielile cu dobânzile de 1,9pp din PIB în cazul României, plus de 1,7pp din PIB în Ungaria, plus 1,4pp din PIB în Polonia, plus 0,6pp din PIB în cazul Bulgariei și 0,4pp din PIB în cazul Slovaciei (a se analiza aici distincția dintre țăricu privire la reziliența la pandemie, proximitatea față de război, țară euro / noneuro, persistența dezechilibrelor interne, nivelul de rating etc).

Din păcate, trecerea prin aceste crize a demonstrat că România nu are anticorpi puternici, mecanisme de stabilizare automată eficiente. Favorizarea ideologică aproape exclusivă a austerității în detrimentul unor stimuli țintiți pentru creșterea potențialului economic, inconsistența respectării țintelor asumate, menținerea în mare parte injustă a României la un nivel de rating cu o singură treaptă deasupra celui recomandat investițiilor și lipsa totală de viziune privind proiectele majore de dezvoltare a României (vezi, de exemplu, eșecul unor proiecte precum ”România Educată” sau lipsa oricărui proiect economic de anvergură în cei 10 ani ai mandatului Iohannis) au degradat capacitatea de răspuns a României la șocuri.

Viitorul convergenței reale către nivelul mediu din țările europene dezvoltate pe termen mediu este compromis, iar șansele pe termen lung se pierd și ele. Explozia prețurilor energiei, persistența evaziunii fiscale, lipsa de viziune privind politica industrială (vezi cazul apelului disperat, dar corect, al șefului Dacia), loviturile aplicate Educației, Sănătății și Culturii sub paravanul ”reformelor”, degradarea capitalului uman și deprofesionalizarea, îmbătrânirea demografică și pierderea aproape totală a capacității de decizie autohtonă cu privire la sistemele strategice din economie și societate precum și incapacitatea de integrare în valul AI, sunt tot atâtea amenințări grave la dezvoltarea României.