Croitoru, BNR: Va fi o deraiere a deficitului bugetar în 2011, este posibil ca şi în 2010

România nu va atinge ţinta de deficit bugetar stabilită pentru anul viitor, de 4,4% din PIB, pentru că nu se va îndeplini estimarea de creştere economică, şi este posibil ca şi în 2010 să existe o deraiere, a declarat joi Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

24 afișări
Imaginea articolului Croitoru, BNR: Va fi o deraiere a deficitului bugetar în 2011, este posibil ca şi în 2010

Croitoru, BNR: Va fi o deraiere a deficitului bugetar în 2011, este posibil ca şi în 2010 (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

"Anul 2011 va fi un an foarte dificil din punct de vedere fiscal, în primul rând că va fi o evoluţie ciclică. Nu cred că PIB-ul va fi foarte mult modificat real faţă de anul acesta. Ascesiunea către 4,4% din PIB în 2011 este bazată pe o creştere economică. Nu cred că se va produce. Va fi o deraiere. S-ar putea să fie o deraiere şi în 2010, din cauza faptului că scăderea economică s-ar putea să fie mai mare decât se estimează acum", a spus Croitoru, la un seminar organizat de BNR.

Oficialul BNR a arătat că anul acesta ar putea exista o deraiere de 0,4% - 0,5% din PIB a deficitului bugetar.

El a precizat că ajustările necesare pentru 2011 şi 2012 sunt bazate pe reduceri foarte mari de cheltuieli, nu pe taxe.

"Gradul de rezistenţă la orice fel de ajustare a crescut în 2009 şi creşte şi acum. Orice ajustare va fi supusă spre adoptare poporului român, dar va fi respinsă tot mai mult, pentru că se face o masivă infuzie de populism atât din partea politicienilor, cât şi, îmi pare rău să o spun, de media", a continuat Croitoru.

El a mai arătat că în 2012 vor exista alegeri, ceea ce înseamnă că şansele de a realiza ajustările necesare vor fi şi mai mici decât anul viitor.

"Dacă rămânem cu deficitul bugetar la 6% din PIB în următorii doi ani, scenariu căruia îi atribui o probabilitatea destul de mare, atunci datoria publică se va duce cel puţin la 44-45% din PIB", a spus Croitoru.

Oficialul băncii centrale a arătat că dacă economia va scădea şi în 2011, iar România îşi menţine obiectivele privind aderarea la zona euro, Guvernul va fi obligat să ia măsuri suplimentare fie pe partea de cheltuieli, fie în zona taxelor.

"În opinia mea, la partea de cheltuieli este încă mult de muncă, cel puţin la nivelul eficienţei", a menţionat Croitoru.

Consilierul guvernatorului BNR crede că nu va exista spaţiu în următorii ani pentru o reducere a TVA, apreciind totodată că recesiunea nu indică nici creşteri ale altor taxe.

Pentru 2010 ţinta de deficit bugetar este de 6,8%, pentru 2011 de 4,4%, iar pentru 2012 sub 3%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici