Cum afectează epidemia cu noul tip de coronavirus industria turismului din China

Sectorul turistic din China începe să resimtă impactul extinderii epidemiei cu coronavirus, în condiţiile în care peste 400 de milioane de chinezi sunt aşteptaţi să călătorească pentru Anul Nou Lunar, care începe vineri, relatează BBC.

610 afișări
Imaginea articolului Cum afectează epidemia cu noul tip de coronavirus industria turismului din China

Sursa: Profimedia Images

De obicei perioada este cea mai aglomerată pentru companii aeriene, hoteluri şi atracţii turistice.

În schimb, zborurile şi hotelurile sunt anulate, deoarece oamenii se confruntă cu restricţii de călătorie sau aleg să rămână acasă.

Virusul a luat deja 25 de vieţi, cu peste 800 de cazuri la nivel global.

Multe companii aeriene au anunţat că vor restitui tarifele sau vor permite pasagerilor să îşi reprogrameze gratuit călătoriile dacă sunt afectate, pentru că sunt anunţate mai multe restricţii de călătorie.

După ce Administraţia Aviaţiei Civile din China a anunţat că companiile aeriene ar trebui să aprobe rambursări pentru zborurile anulate, cele trei mari companii aeriene ale ţării, China Southern Airlines, China Eastern Airlines şi China Air, au înregistraat scăderi ale preţurilor acţiunilor. Valoarea China Eastern Airlines a scăzut cu aproximativ 13% în această săptămână.

Transportatorul naţional din Hong Kong Cathay Pacific a fost printre primele companii aeriene care au permis pasagerilor programaţi să zboare către sau dinspre Wuhan să se reprogrameze gratuit, permiţând însoţitorilor de cabină să poarte măşti chirurgicale în timpul zborurilor.

Wuhan este locul în care au fost raportate primele cazuri din focar. De atunci, virusul gripei s-a răspândit în mai multe zone din China şi la nivel internaţional, cazuri fiind confirmate în Singapore, Thailanda şi SUA.

Cea mai mare agenţie de turism online din China, Trip.com, renunţă la taxele de anulare la toate hotelurile, închirieri de maşini şi bilete pentru atracţii turistice către Wuhan şi „monitorizează activ situaţia pentru a asigura siguranţa tuturor călătorilor”.

Grupurile hoteliere au fost de acord să ramburseze sumele plătite de turiştii care doresc să îşi anuleze călătoriile în Wuhan şi în alte părţi din China.

Atât InterContinental Hotels Group (IHG) cât şi Hyatt vor permite oaspeţilor să schimbe sau să îşi anuleze şederile la majoritatea hotelurilor chineze în timpul vacanţei de Anul Nou Lunar. IHG are 443 de hoteluri în China, Hong Kong, Macau şi Taiwan sub diferite mărci, cu patru în Wuhan.

De asemenea, operatorii de cazinouri s-au confruntat cu scăderea acţiunilor, în special cele din Macao. Oraşul găzduieşte cazinouri deţinute de Sands Las Vegas şi Wynn Resorts.

Turismul a devenit o parte din ce în ce mai importantă a economiei chineze şi contribuie cu aproximativ 11% la creşterea economică a Chinei, angajând aproximativ 28 de milioane de oameni.

În 2018, 62,9 milioane de turişti au vizitat China, fiind a patra cea mai populară destinaţie turistică după Franţa, Spania şi SUA.

În afara Chinei, brandurile de articole de lux sunt, de asemenea, susceptibile de a fi afectate, pentru că turiştii chinezi rămân acasă şi nu vor mai faace cumpărături. LVMH, care deţine brandurile Burberry, Louis Vuitton şi Hermes, s-a confruntat cu o reducere a preţului acţiunilor în această săptămână.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici