Dacia a urcat anul trecut o poziţie, pe cinci, în topul celor mai poluante mărci din Europa

Dacia a urcat anul trecut pe locul al cincilea, de pe şase în 2009, într-un clasament realizat de firma de consultanţă auto Jato Dynamics în funcţie de emisiile de dioxid de carbon ale celor mai importante 20 de mărci auto din Europa.

33 afișări
Imaginea articolului Dacia a urcat anul trecut o poziţie, pe cinci, în topul celor mai poluante mărci din Europa

Dacia a urcat anul trecut o poziţie, pe cinci, în topul celor mai poluante mărci din Europa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Evoluţia a avut loc în pofida reducerii emisiilor modelelor Dacia cu 3,7% anul trecut, de la o medie de 151,3 grame de dioxid de carbon/kilometru la 147,6 grame/kilometru. Toate cele 20 de mărci analizate au înregistrat îmbunătăţiri ale emisiilor de dioxid de carbon, de la 0,1% în cazul Hyundai la 13,8% pentru Volvo.

Cele mai poluante patru mărci rămân Mercedes, Volvo, Audi şi BMW. Nissan, care ocupa poziţia a cincea, a făcut schimb de locuri cu Dacia, după ce a diminuat emisiile de dioxid de carbon cu 7,4%.

Fiat şi Toyota au fost şi anul trecut brandurile cu cele mai scăzute emisii de dioxid de carbon, se arată în studiul Jato.

Uniunea Europeană are ca obiectiv emisii maxime de 130 de grame de dioxid de carbon/kilometru pentru maşinile noi începând din 2015.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici