Dacia ar putea ieftini maşinile

Dacia ia în calcul reducerea preţului maşinilor, ca o măsură care să vină în sprijinul clientului, alături de banii primiţi de acesta prin programul Rabla, ieftinirea modelelor nefiind o măsură viabilă dacă acţionează singură, a declarat vicepreşedintele Dacia, Constantin Stroe.

17 afișări
Imaginea articolului Dacia ar putea ieftini maşinile

Dacia ar putea ieftini maşinile (Imagine: Mediafax Foto)

"Dacia ia în calcul reducerea preţului pe unitate, din marja de profit. Reducerea aceasta, cumulată cu prima de casare, s-ar putea traduce într-un avantaj pentru client de circa 1.700-2.000 de euro pentru un model Dacia de 10.000 de euro", a explicat Stroe.

El a adăugat că ieftinirea maşinilor Dacia cu "câteva sute de euro" nu poate stimula suficient cererea astfel încât aceasta să fie corelată cu producţia pe care şi-a planificat-o producătorul.

Stroe a mai spus că oamenii sunt mai atenţi la rata lunară pe cate o plătesc decât la preţul final al automobilului, iar scumpirea creditului, accesul mai dificil la finanţări şi incertitudinile legate de taxa auto au determinat potenţialii clienţi ai Dacia să intre într-o stare de aşteptare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici