Prima pagină » Economic » De ce Taco Bell e campionul fast-food-ului reinventat?

De ce Taco Bell e campionul fast-food-ului reinventat?

Taco Bell își depășește rivalii din fast-food mizând pe noutate și prețuri mici: meniul se reinventează constant, devenind astfel un succes viral și financiar
De ce Taco Bell e campionul fast-food-ului reinventat?
Sursa: X
Maria Miron
20 aug. 2025, 14:43, Economic

În timp ce giganți precum McDonald’s și Wendy’s atrage atenția asupra scăderii cheltuielilor consumatorilor cu venituri mici, lanțul american Taco Bell raportează creșteri la toate nivelurile de venit, potrivit companiei-mamă Yum! Brands.

Secretul succesului nu este calitatea culinară, ci ritmul constant al noutăților.

„Adăugăm produse în meniu la fiecare patru sau cinci săptămâni, iar anul acesta vom dubla acest ritm”, a explicat Taylor Montgomery, directorul de marketing al Taco Bell, citat de Bloomberg.

Când meniul devine spectacol online

Deși catalogată drept mâncare nesănătoasă, junk-food-ul rămâne o sursă rapidă de plăcere și de satisfacție pentru milioane de consumatori, iar strategia brandului american funcționează din plin. De la rețete surprinzătoare cu pui crocant, la deserturi colorate și băuturi energizante, clienții găsesc mereu combinații noi și ieftine:

„Nu dăm mereu lovituri de geniu. Ca în orice afacere, e vorba de artă și știință”, a menționat Sean Tresvant, CEO-ul Taco Bell.

Pe lângă vânzările ridicate, meniurile temporare creează și un flux nesfârșit de conținut viral. Influenceri cu milioane de urmăritori testează în fața camerelor burrito-uri personalizate, iar clipurile strâng zeci de mii de aprecieri pe TikTok.

Secretul: mereu ceva nou

Într-o industrie unde ofertele limitate înseamnă adesea reduceri la produse existente, Taco Bell a schimbat regulile jocului, inventând preparate noi care să pară mereu proaspete:  „Poți combina și potrivi o mulțime de lucruri diferite”, spun analiștii de profil.

Rezultă este un sentiment de varietate continuă și un aer de raritate care îi face pe clienți să revină.

Taco Bell nu promite gastronomie de top, ci distracție, accesibilitate și curiozitate. Altfel spus, își cunoaște clienții și știe să le servească mereu „ceva nou”.