Decizie controversată. Franţa introduce taxă ecologică pentru biletele de avion

Guvernul Franţei a decis impunerea unei taxe ecologice speciale pentru biletele de avion, începând din anul 2020, în contextul criticilor privind poluarea generată de aeronave, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.

2233 afișări
Imaginea articolului Decizie controversată. Franţa introduce taxă ecologică pentru biletele de avion

Franţa introduce taxă ecologică pentru biletele de avion

Ministerul Transporturilor de la Paris a anunţat că impozitul ecologic va fi cuprins între 1,50 şi 18 euro pentru fiecare bilet de avion. Conform estimărilor, ecotaxa ar urma să genereze 182 de milioane de euro, fond care va fi utilizat pentru dezvoltarea infrastructurilor de transport mai ecologice.

Ecotaxa se va aplica din anul 2020 tuturor curselor aeriene care decolează de pe aeroporturi din Franţa, cu excepţia zborurilor de corespondenţă şi celor cu destinaţia Corsica sau teritorii franceze de peste mări.

Impozitul li se va aplica tuturor companiilor aeriene. Pentru cursele interne şi intraeuropene, ecotaxa va fi de 1,5 euro la clasa economică şi 9 euro la clasa business. Pentru cursele care au destinaţii în afara Uniunii Europene, taxa va fi de 3 euro la clasa economică şi 18 euro la clasa business.

Taguri:
franţa,
ecotaxă,
avion

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici