Deficitul bugetar al Rusiei a crescut pe măsură ce scad veniturile din petrol, iar cheltuielile militare cresc

Publicat: 07 05. 2025, 17:40
Actualizat: 07 05. 2025, 17:41
MOSCOW, RUSSIA - MAY 09: (----EDITORIAL USE ONLY - MANDATORY CREDIT - 'KREMLIN PRESS OFFICE / HANDOUT' - NO MARKETING NO ADVERTISING CAMPAIGNS - DISTRIBUTED AS A SERVICE TO CLIENTS----) Ceremonial soldiers and military vehicles parade on the 79th anniversary of the Victory Day in Red Square in Moscow, Russia on May 09, 2024. The Victory parade take place on the Red Square on 09 May to commemorate the victory of the Soviet Union's Red Army over Nazi-Germany in WWII. Kremlin Press Service / Anadolu/ABACAPRESS.COM

Veniturile din petrol și gaze, esențiale pentru finanțele de stat ale Rusiei, au scăzut cu 12% în aprilie față de anul trecut, marcând a treia lună consecutivă de declin. Deficitul bugetar lunar a ajuns la 13 miliarde de dolari, după ce în martie bugetul Rusiei înregistrase un excedent. Calculat potrivit datelor Ministerului rus de Finanțe, deficitul primelor patru luni ale anului 2025 a atins 3,2 trilioane de ruble, aproape de trei ori mai mult decât în aceeași perioadă din 2024, în timp ce cheltuielile au crescut cu mai mult de 20%.

Rusia depinde de veniturile din vânzările de combustibil pentru 30% din veniturile statului. Deficitul în creștere subliniază dificultățile financiare cu care se va confrunta Kremlinul dacă prețurile petrolului vor rămâne scăzute pe termen lung, în condițiile unor cheltuieli record pentru susținerea armatei ruse în războiul din Ucraina.

Rusia își va modifica regulile bugetare ca să pună bani deoparte, chiar dacă prețul petrolului rămâne scăzut

Prețul țițeiului Brent, petrol de referință pentru piețele internaționale, a atins aproape cel mai scăzut nivel din 2021, iar tensiunile comerciale globale, inclusiv războiul tarifar condus de Donald Trump, pun presiune pe cererea de energie. Acest declin al pieței de petrol a stârnit îngrijorări la Moscova în privința stabilității resurselor financiare ale țării.

Autoritățile ruse analizează posibilitatea de a modifica „regula bugetară” a țării, care stabilește alocarea veniturilor suplimentare din petrol către Fondul Național pentru Bunăstare atunci când prețul țițeiului depășește 60 de dolari pe baril. Fondul este folosit pentru a sprijini stabilitatea economică a țării pe termen lung și pentru a proteja economia de fluctuațiile prețurilor la petrol.

În ultimele luni, țițeiul Urals, petrol brut extras din Rusia, s-a tranzacționat sub acest prag, forțând guvernul să folosească fondul pentru a acoperi deficitul. Oficialii ruși se tem că rezervele fondului ar putea să se epuizeze rapid dacă tendințele actuale continuă și discută posibilitatea de a reduce pragul de preț pentru transfer astfel încât, chiar și atunci când prețul petrolului este mai scăzut, să poată transfera bani către fondul de economii al statului.