Deficitul bugetar s-a oprit anul trecut la 4,35% din PIB, cu puţin sub ţinta convenită cu FMI

Deficitul bugetului general consolidat s-a ridicat anul trecut la 4,35% din Produsul Intern Brut, uşor sub ţinta de 4,4% din PIB convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional, au declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, surse guvernamentale.

385 afișări
Imaginea articolului Deficitul bugetar s-a oprit anul trecut la 4,35% din PIB, cu puţin sub ţinta convenită cu FMI

Deficitul bugetar s-a oprit anul trecut la 4,35% din PIB, cu puţin sub ţinta convenită cu FMI (Imagine: Catalina Filip/Mediafax foto)

"Datele pentru întregul an relevă că deficitul bugetar a fost de 4,35% din PIB, cu puţin sub ţinta stabilită", au arătat sursele.

Guvernul a anunţat, la începutul acestui an, că România a înregistrat anul trecut o creştere economică de aproape 2% şi s-a încadrat în ţinta deficitului bugetar de maximum 4,4% din PIB.

La finele lunii noiembrie, bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 16,3 miliarde lei, reprezentând 2,98% din PIB, cu 0,5 puncte procentuale mai mult decât în octombrie.

În condiţiile în care ţinta de deficit bugetar pentru anul trecut a fost de 4,4% din PIB în bază cash, acest lucru presupune că statul a avut în ultima lună un spaţiu de cheltuieli excedentare comparativ cu veniturile încasate de 1,4% din PIB, adică echivalentul a peste 7,7 miliarde lei.

Surse oficiale au declarat, la sfârşitul anului trecut, pentru MEDIAFAX că autorităţile publice locale, în special primarii PDL, au primit informaţii că deficitul bugetar se situează la sfârşitul lunii noiembrie la aproape 3% din PIB şi au exercitat presiuni asupra Ministerului Finanţelor pentru a primi mai mulţi bani pe final de an.

Andreea Paul-Vass, consilier economic al premierului, declara în acea perioadă că datele estimative indică pentru 2011 o rată de creştere economică de 1,7% şi un deficit bugetar de 4,1% din PIB.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici