Disputa dintre bancheri şi clienţi ajunge la formule

Băncile s-ar putea trezi în curând cu mii de procese intentate de clienţii care sunt nemulţumiţi de modul în care acestea încearcă să recalculeze dobânzile la credite pentru a se încadra în prevederile ordonanţei privind creditele pentru consumatori, având în vedere că au mai rămas doar câteva zile până la termenul limită pentru semnarea actelor adiţionale la contractele de credit.

24 afișări
Imaginea articolului Disputa dintre bancheri şi clienţi ajunge la formule

Disputa dintre bancheri şi clienţi ajunge la formule (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Clienţii, ale căror dobânzi variabile au urcat rapid în 2008-2009 şi au rămas neschimbate de atunci în ciuda îmbunătăţirii condiţiilor pe pieţele financiare, au văzut în adoptarea ordonanţei o portiţă pentru a-şi reduce cheltuielile cu ratele lunare, în timp ce bancherii încearcă să vină cu noi formule de calcul pentru a menţine dobânzile la nivelul din iunie.

ANPC le recomandă oamenilor să fie atenţi la actele adiţionale primite de la bancă şi să nu le semneze dacă simt că clauzele din contract nu sunt conforme cu prevederile ordonanţei. Bancherii au primit acordul ANPC pentru a păstra neschimbate dobânzile doar dacă au acordul consumatorilor.

Citeşte mai multe despre disputa dintre bancheri şi clienţi pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici