Dolarul încă puternic alimentează un val de devalorizări pe pieţele emergente

O serie recentă de devalori­zări evidenţiază presiunea intensă re­sim­ţită de multe economii emergente în condiţiile în care puterea dolarului american le forţează să cheltuiască preţioase rezerve valutare pentru a-şi susţine cursurile de schimb, scrie Financial Times, citat de Ziarul Financiar.

715 afișări
Imaginea articolului Dolarul încă puternic alimentează un val de devalorizări pe pieţele emergente

Sursa foto: MediafaxFoto

Egiptul, Pakistanul şi Libanul şi-au abandonat politicile de legare a monedelor proprii de dolar în ianua­rie. Cu moneda americană menţinân­du-se istoric puternică în pofida de­clinului uşor recent înregistrat din octombrie, economiştii şi investitorii avertizează că noi pieţe emergente şi de frontieră ar putea fi obligate să cedeze forţelor pieţelor şi să le urmeze exemplul.

La începutul săptămânii, dolarul mai slab a impulsionat apetitul în estul emergent al Uniunii Europene. Forintul maghiar a avansat, menţi­nân­du-se aproape de un maxim pe opt luni, trecând peste datele ce in­dică alunecarea într-o recesiune tehnică a Ungariei.

Aprecierea forintului a accelerat mai apoi la mijlocul săptămânii, spăr­gând din nou o barieră psihologică, potrivit Daily News Hungary. Exper­ţii vorbesc deja de posibilitatea atin­gerii unui curs de schimb de 350 de forinţi/euro în scurt timp.

Moneda maghiară s-a apreciat cu 0,3% marţi, până la 377,5 unităţi în ra­port cu euro, un miracol având în ve­dere deprecierea puternică a acesteia din ultimele luni.

Experţii sunt de acord că forintul este susţinut de dobânda de referinţă ridicată a Ungariei. Climatul financi­ar mondial este benefic Ungariei, astfel încât aprecierea forintului ar putea continua.

Pe lângă climatul internaţional favorabil, faptul că Barnabas Virag, viceguvernator al băncii centrale ma­ghiare a subliniat din nou la începutul săptămânii că banca va fi precaută cu privire la relaxarea monetară, neexis­tând nicio reducere a dobânzii pe ma­să deocamdată, susţine de ase­menea forintul.

Încet-încet, investitorii s-ar putea convinge că banca centrală nu va grăbi relaxarea. Astfel, atâta timp cât situaţia favorabilă la nivel interna­ţional persistă, iar piaţa nu este nesigură cu privire la angajamentul băncii centrale maghiare, întărirea forintului poate dura chiar, notează Portfolio.

Daily News Hungary arată că un alt factor cheie are legătură cu creşterea şanselor ca Ungaria să primească fondurile europene.

Cel mai important factor, potrivit Daily News, priveşte balanţa comercială. Deficitul mare din lunile anterioare a fost eliminat, probabil pe fondul scăderii preţurilor gazelor. Astfel ar putea fi anulat permanent factorul ce a determinat prăbuşirea forintului anul trecut.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici