Prima pagină » Economic » Dragoș Anastasiu: Noi suntem destul de aproape de junk

Dragoș Anastasiu: Noi suntem destul de aproape de junk

Consilierul onorific al președintelui Nicușor Dan, Dragoș Anastasiu, avertizează cu privire la situația economică a României. Spune că țara se află la un pas de retrogradarea în categoria „junk” de către agențiile de rating.
Dragoș Anastasiu: Noi suntem destul de aproape de junk
Sursa: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO.
Radu Mocanu
13 iun. 2025, 21:53, Economic

Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Dragoș Anastasiu a descris contextul economic actual al României ca fiind „cu spatele la zid”, menționând că țara se află la un pas de retrogradarea în categoria „junk” de către agențiile internaționale de rating.

„Dacă ajungem în junk, dacă ăștia care ne finanțează spun voi cam exagerați și nu vă țineți de cuvânt’, atunci lucrurile nu arată bine deloc”, a afirmat Anastasiu.

În acest sens, el a precizat că, potrivit calendarului agreat cu partenerii europeni, România trebuie să prezinte până pe 20 iunie un pachet de reformă fiscală.

Ulterior, până pe 20 iulie, aceste măsuri trebuie să fie deja adoptate de Parlament.

„Un calendar care ne spune așa, pe data de 20 iunie trebuie să prezentăm un pachet reformă fiscală, dacă nu chiar reformă, măcar măsuri fiscale. Și pe data de 20 iulie trebuie să trecem cu el prin Parlament, să fi fost trecut prin Parlament, ok? Deci avem zile, n-avem luni sau săptămâni, nici măcar săptămâni ca să facem ceea ce trebuie să facem”.