Efervescenţă pe piaţa chiriilor. Creşteri cu peste 12% în Cluj, 7% în Braşov. Principalele cauze

În Bucureşti, chiria medie pentru un apartament cu două camere s-a menţinut la 400 de euro (cu variaţii în funcţie de segmentul de piaţă în care se încadrează locuinţa), în vreme ce în Cluj-Napoca a crescut cu 12,2% din februarie 2021 până în februarie 2022, ajungând astfel la 415 euro, scrie ZF.

3941 afișări
Imaginea articolului Efervescenţă pe piaţa chiriilor. Creşteri cu peste 12% în Cluj, 7% în Braşov. Principalele cauze

Efervescenţă pe piaţa chiriilor. Creşteri cu peste 12% în Cluj, 7% în Braşov. Principalele cauze

Ridicarea stării de alertă a făcut unele companii să fie ferme în readucerea angajaţilor la birou, ca în vremurile de dinainte de pandemie. Cum însă unii dintre ei renunţaseră la chiriile din Bucureşti pentru a lucra remote din provincie, piaţa chiriilor este din nou luată în vizor de cei care revin la munca din birouri. Cum se prefi­gurează, în aceste con­diţii, oferta pe segmentul chiriilor rezidenţiale?

„Dacă pe Bucureşti vedem o relativă stabilitate a chiriilor, în centrele regionale sunt semnale care arată că piaţa chiriilor a reintrat într-o zonă de efervescenţă, de unde rezultă şi preţuri mai mari chiar cu 10-12%. E o chestiune de timp să vedem acest lucru şi în Bucureşti“, spune Andreea Comşa, managing director al Premier Estate Management.

Ea adaugă şi că, pe de o parte, se vede o creştere treptată a timpului petrecut de angajaţi la birou, ca urmare a ridicării stării de alertă, iar pe de altă parte proprietarii doresc să revină la randamente ceva mai bune sub presiunea inflaţiei, iar o cerere mai mare îi ajută. „De asemenea, şi contextul dat de actualul conflict de la graniţele noastre poate contribui la creşterea cererii pe segmentul chiriilor, în paralel cu o încetinire a ritmului de vânzare. Agenţia noastră are soli­citări de pachete de peste 200 de apartamente dis­ponibile pentru în­chiriere, pentru mutarea angajaţilor anumitor com­panii multinaţionale din Ucraina“, mai spune Andreea Comşa.

Potrivit datelor platformei Imobiliare.ro, în Bucureşti, chiria medie pentru un apartament cu două camere s-a menţinut la 400 de euro (cu variaţii în funcţie de segmentul de piaţă în care se încadrează locuinţa), în vreme ce în Cluj-Napoca a crescut cu 12,2% din februarie 2021 până în februarie 2022, ajungând astfel la 415 euro.

În Iaşi, unde media pentru acelaşi tip de apartament este de 330 de euro, preţul este cu 10% mai mare faţă de februarie anul trecut, în Braşov (375 de euro) – cu 7,1%, iar în Timişoara (320 de euro) – cu 6,7%.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici