Euro înregistrează o creştere, după anunţul unui acord vizând salvarea Greciei

Euro a înregistrat marţi o creştere pe piaţa de schimb după anunţul unui acord de principiu în Europa destinat salvării Greciei de la faliment, cursul urcând în zece minute de la 1,3185 dolari la 1,3266 dolari.

435 afișări
Imaginea articolului Euro înregistrează o creştere, după anunţul unui acord vizând salvarea Greciei

Euro înregistrează o creştere, după anunţul unui acord vizând salvarea Greciei (Imagine: Doru Nica/Mediafax Foto)

Moneda unică europeană a pierdut, ulterior, o mică parte din această creştere, fiind cotată cu 1,3247 dolari la ora 3.00 GMT (5.00, ora României), la Tokyo.

Luni, către ora 19.00 GMT (21.00, ora României), euro era cotat la 1,3237 dolari.

Euro a câştigat, astfel, teren în faţa yenului, trecând de la 105,36 yeni la ora 19.00 GMT (21.00, ora României) la 105,94 yeni marţi, către ora 3.10 GMT (5.10, ora României).

Investitorii s-au oreintat spre euro după ce s-a anunţat că un acord de principiu a fost încheiat în noaptea de luni spre marţi la Bruxelles, unde miniştrii de Finanţe din zona euro s-au reunit luni după-amiază.

"Anunţul a provocat cumpărări de euro", a explicat Tsunemasa Tsukada, agent în cadrul Băncii Mitsubishi UFJ.

El a apreciat totodată că aprecierea monedei unice europene ar putea înceta rapid. "Eu cred că această creştere ar urma să se oprească în jur de 1,33 (dolari). Nu văd euro crescând până la 1,35 (dolari)", a adăugat el.

Potrivit mai multor surse europene, oficialii reuniţi la Bruxelles au apreciat că se întrunesc condiţiile în vederea adoptării unui nou plan de salvare cuprinzând un ajutor public în valoare de aproximativ 130 de miliarde de euro şi o ştergere parţială a datoriei greceşti deţinută de creditori privaţi.

Datele avansate înaintea reuniunii anunţau ştergerea a 100 de miliarde de euro din datoria privată.

Grecia supraîndatorată este ameninţată de faliment în lipsa unui ajutor suplimentar, urmând să ramburseze un împrumut în valoare de 14,5 miliarde de euro până pe 20 martie.

Aprobarea dată de către oficialii europeni pare să îndepărteze, cel puţin imediat, perspectiva unui default al Atenei, care ar putea antrena ieşirea Greciei din zona euro şi consecinţe negative în cascadă pentru soliditatea financiară a regiunii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici