- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (14.11.2013, 15:09)
- Thomas Dinca
- Home
- Video
- Politic
- Vești bune
- Economic
- Social
- Externe
- Healthcare Trends
- Marius Tucă Show
- Gândurile lui Cristoiu
- Coronavirus
- Facem România bine
EXCLUSIV: Guvernul a convenit cu FMI să închirieze sau să închidă încă 1.600 km linii cale ferată
Guvernul a convenit cu FMI ca până la finele anului să decidă închirierea sau închiderea a peste 700 kilometri linii de cale ferată şi să aplice aceleaşi proceduri pe parcursul anului viitor pentru alţi 900 kilometri linii CFR, pentru a obţine economii calculate la 70 de milioane lei anual.
465 afişări

EXCLUSIV: Guvernul a convenit cu FMI să închirieze sau să închidă încă 1.600 km linii cale ferată (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)
Cifrele sunt incluse în scrisoarea de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) în negocierile din această lună.
"Vom aproba până la sfârşitul lunii decembrie 2013 închirierea sau închiderea a peste 700 kilometri linii de cale ferată desfăşurate. Intenţionăm să continuăm această măsură cu închirierea sau închiderea a altor 900 kilometri linii de cale ferată desfăşurată în 2014. Estimăm că aceşti paşi vor genera economii anuale de 70 milioane lei", se arată în documentul obţinut de MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Câţi bani face Dorian Popa din contul de YouTube cu 2 milioane de abonaţi
-
Ford cheamă înapoi la fabrică 3 milioane de vehicule. Care este cauza deciziei
-
Healthcare Trends: Motivul pentru care persoanele mici de înălţime au tendinţa de a sforăi mai mult decât restul oamenilor. Sfaturile unui medic primar Chirurgie ORL
-
FOTO Viitor fashion icon, în familia vicepreşedintelui SUA, Kamala Harris. Cine este Ella Emhoff şi cum a cucerit internetul
În iunie 2011, fostul Guvern a decis închirierea a circa 1.000 kilometri de linii de cale ferată şi închiderea altor aproximativ 1.000 de kilometri tronsoane feroviare, estimând că operaţiunea va genera economii de 109 milioane lei la bugetele companiilor CFR, măsură convenită cu Fondul Monetar Internaţional.
La acel moment, Guvernul s-a angajat în urma negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional să închidă 20% din liniile de cale ferată aflate în administrarea CFR SA, reprezentând aproximativ 4.000 de kilometri, dacă nu găseşte un investitor care să realizeze întreţinerea acestora şi care va fi selecţionat în urma unor licitaţii.
La finalul aceluiaşi an, Guvernul a stabilit cu FMI ca numărul total al liniilor de căi ferate aflate în administrarea CFR SA să fie redus substanţial şi în următorii ani, la maximum 15.500 kilometri, ceea ce a condus la concedierea a 2.000 angajaţi ai companiei până la sfârşitul lunii aprilie 2012, comparativ cu numărul de salariaţi din septembrie 2011.
Începând cu anul 2004, au fost închiriate secţii de circulaţie pe calea ferată cu o lungime însumată de peste 2.000 kilometri.
Potrivit datelor CFR, la nivelul anului 2009, lungimea totală a liniilor de cale ferată ale infrastructurii feroviare era de 20.210 km (reţea desfăşurată), din care 17.691 km infrastructură feroviară publică şi 2.519 km infrastructură feroviară privată.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





ULTIMA ORǍ
vezi mai multe