Facebook face investiţii imobiliare: Compania a cumpărat un teren de 24 de hectare din Silicon Valley

Facebook, cea mai mare reţea de socializare din lume, a achiziţionat un teren de 24 de hectare lângă sediul companiei din Silicon Valley, pe care intenţionează să-l păstreze ca investiţie imobiliară.

82 afișări
Imaginea articolului Facebook face investiţii imobiliare: Compania a cumpărat un teren de 24 de hectare din Silicon Valley

Facebook face investiţii imobiliare: Compania a cumpărat un teren de 24 de hectare din Silicon Valley (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Compania îşi extinde în prezent sediul prin construirea unui nou ansamblu de clădiri pe un lot alăturat de 9,3 hectare, lângă care se află terenul nou cumpărat, potrivit Bloomberg.

Facebook se aşteaptă să termine lucrările de extindere a sediului anul următor.

Un purtător de cuvânt al Facebook a refuzat să dezvăluie valoarea terenului, achiziţionat de la producătorul eleveţian de cabluri USB TE Connectivity. Compania elveţiană va închiria înapoi de la Facebook 10 clădiri aflate pe terenul vândut.

"Achiziţia este o investiţie în viitorul companiei", iar Facebook nu intenţionează să dezvolte proprietatea, a spus purtătorul de cuvânt.

Un purtător de cuvânt al TE Connectivity nu a răspuns cererilor pentru comentarii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici