Fitch: Economia României va scădea cu 1% în 2010. Ratingul nu va fi îmbunătăţit "semnificativ"

Fitch anticipează că economia României va scădea cu 1% în acest an şi nu se aşteaptă la îmbunătăţirea "semnificativă" a ratingului acordat statului, a declarat Richard Hunter, director pentru Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi Regiunea Asia Pacific în cadrul agenţiei de evaluare financiară.

16 afișări
Imaginea articolului Fitch: Economia României va scădea cu 1% în 2010. Ratingul nu va fi îmbunătăţit "semnificativ"

Fitch: Economia României va scădea cu 1% în 2010. Ratingul nu va fi îmbunătăţit "semnificativ" (Imagine: Radu Iordache/Mediafax Foto)

El a precizat că prognoza de scădere a economiei cu 1% este "foarte conservatoare" şi că agenţia încearcă să nu discute despre cel mai rău scenariu posibil.

Totodată, Hunter a arătat că perspectiva ratingului României a fost îmbunătăţită de la "negativă" la "stabilă", iar acest lucru este mai important decât nivelul calificativului acordat, în condiţiile în care multe entităţi au încă perspectivă negativă.

"Înţeleg de la analiştii noştri că Guvernul lucrează bine în cadrul acordului stand-by, iar evoluţiile sunt în general conform programului", a spus reprezentantul Fitch.

El a menţionat că oficialii agenţiei nu se aşteaptă la îmbunătăţiri semnificative ale ratingului României, dar modificarea perspectivei la "stabilă" reprezintă un pas semnificativ în sine.

Pe de altă parte, Hunter a precizat că temerile privind o recesiune în "W" a economiei zonei euro s-au intensificat simţitor.

"Subliniem că o recesiune în W a zonei euro nu reprezintă scenariul nostru de bază. (...) Această posibilitate devine din ce în ce mai plauzibilă", a spus reprezentantul Fitch.

El a arătat că regiunea Europei Centrale şi de Est va fi afectată dacă scenariul de recesiune în "W" a zonei euro se va concretiza.

Referitor la România, Hunter a arătat că situaţia sistemului bancar local este bună, ratingul mediu acordat fiind "D".

"Suntem încă îngrijoraţi de nivelul ridicat al raportului dintre credite şi depozite şi credem că există o proporţie foarte ridicată a creditării în valută şi, evident, există unele bănci controlate de grupuri din Grecia. Ratingul Greciei a scăzut, ceea ce este un motiv de îngrijorare, dar niciunul din factorii enumeraţi nu sunt noi. Totul a fost deja inclus în rating", a spus Hunter.

El a mai arătat că slăbiciunile sectorului bancar din România au fost deja identificate, iar Fitch este destul de "confortabil" cu acestea.

În februarie, Fitch a îmbunătăţit perspectiva ratingului României, de la "negativă" la "stabilă", şi a confirmat calificativele acordate pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă naţională, la "BB plus" şi, respectiv, "BBB minus".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici