FMI are suficiente resurse pentru a ajuta statele aflate în criză

Fondul Monetar Internaţional (FMI) are o poziţie financiară puternică şi dispune de suficiente resurse pentru a ajuta statele membre care au nevoie de sprijin, în condiţiile amplificării crizei datoriilor suverane din zona euro.

32 afișări
Imaginea articolului FMI are suficiente resurse pentru a ajuta statele aflate în criză

FMI are suficiente resurse pentru a ajuta statele aflate în criză (Imagine: Mediafax Foto)

Fondul a salutat totodată măsurile anunţate joi de Banca Centrală Europeană (BCE), de a menţine programul de furnizare nelimitată de lichidităţi băncilor, a declarat purtătoarea de cuvânt a FMI, Caroline Atkinson.

"Declaraţiile şi măsurile anunţate astăzi confirmă că BCE este pregătită să ia măsurile necesare menţinerii stabilităţii financiare în zona euro", a spus Atkinson.

Ea a arătat că directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, va vizita Grecia pe 7 decembrie, pentru discuţii cu autorităţile.

Este pentru prima oară când şeful Fondului va merge în această ţară, după acordul UE-FMI de 110 miliarde de euro din luna mai, de susţinere a statului elen.

Strauss-Kahn se va adresa totodată, pe 4 decembrie, la Bruxelles, unei organizaţii a parlamentarilor europeni, înaintea unei întâlniri cu miniştrii de Finanţe din Eurogroup, pentru a discuta despre evaluarea economică a zonei euro pe şase luni, de către FMI.

Strauss-Kahn a declarat, joi, în India, că unele economii europene "nu sunt departe de marginea prăpastiei şi trebuie să îşi consolideze bugetele".

Şeful FMI crede totuşi că situaţia din Europa va fi adusă sub control prin măsuri europene, a spus Atkinson.

Ea a reiterat că niciun alt stat european, pe lângă Grecia şi Irlanda, nu a solicitat asistenţă financiară din partea FMI, sau alt tip de sprijin.

Un oficial american a declarat, miercuri, că SUA sunt pregătite să sprijine extinderea facilităţii europene de stabilitate financiară, printr-o contribuţie suplimentară la FMI.

Astfel, ar fi lărgit fondul de 750 miliarde de euro UE/FMI destinat combaterii crizelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici