Franks: Companiile de stat aparţin poporului român. Guvernul este responsabil de buna lor funcţionare

Companiile de stat aparţin în ultimă instanţă poporului român, astfel că Guvernul este responsabil de buna lor funcţionare şi trebuie să se asigure că oamenii care le conduc se gândesc în primul rând la interesele populaţiei, afirmă Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România.

328 afișări
Imaginea articolului Franks: Companiile de stat aparţin poporului român. Guvernul este responsabil de buna lor funcţionare

Franks: Companiile de stat aparţin poporului român. Guvernul este responsabil de buna lor funcţionare (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"După cum ştiţi, în programul anterior nu ne-am concentrat mult asupra companiilor de stat. Ele reprezentau doar o mică parte a programului. Ţinta principală era stabilizarea macroeconomică. Acum ne-am concentrat mai mult asupra lor, ca să le aducem sub controlul nostru. Dar, în ultimă instanţă, companiile de stat aparţin poporului român, astfel că că guvernul român este responsabil cu buna lor funcţionare", a spus Franks la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică la Pro TV.

Guvernul s-a angajat în negocierile cu FMI să restructureze o serie de companii şi să cedeze pachete de acţiuni, în unele cazuri statul urmând să piardă controlul. Conform înţelegerilor cu instituţia financiară internaţională, un număr de 15 mari companii de stat vor avea management privat.

Oficialul FMI a adăugat că Guvernul trebuie să se asigure că persoanele care conduc companiile de stat se gândesc în primul rând la interesele poporului român, nu la interesul propriu, al clienţilor companiei, sau al angajaţilor companiei.

"Cred că guvernul şi conducătorii companiilor sunt responsabili de randamentul companiilor de stat. Nu este treaba mea să decid cum se conduc companiile. Ei trebuie să-şi stabilească un plan, dar eu cred că managerii companiilor trebuie să răspundă pentru randamentul respectivelor companii", a continuat oficialul FMI.

Întrebat dacă persoanele responsabile pentru administrarea nesatisfăcătoare a acestor companii ar trebui concediate, Franks a evitat să răspundă clar, spunând că pe viitor contractele pentru conducerea acestor companii trebuie să fie încheiate pe criterii de performanţă.

"Contractele trebuie să impună nişte performanţe. Faci lucrurile astea, primeşti bonus, nu le faci, eşti concediat. Este o metodă foarte bună. Oamenii trebuie să dea socoteală pentru evoluţia entităţilor de care răspund ei", a explicat Franks.

El a arătat că în timpul misiunii FMI încheiată la începutul acestei săptămâni a fost stabilită o schiţă a un clandarului pentru privatizarea unor companii, dar şi pentru aducerea de manageri privaţi la unele companii.

Întrebat câţi bani ar putea obţine statul din privatizări, oficialul FMI a spus că nu a fost stabilită cu autorităţile o sumă exactă, însă este încrezător că pot fi obţinute sute de milioane de euro anul viitor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici