Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene: NU există viitor în cărbune/ Care este potenţialul României

Cărbunele nu mai are viitor, pentru că nu mai există cerere iar subvenţiile de miliarde de euro date în industrie ar putea fi folosite altfel, a declarat marţi Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, cel care implementează Green Deal, la ZF Power Summit 2021.

3297 afișări
Imaginea articolului Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene: NU există viitor în cărbune/ Care este potenţialul României

Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene: NU există viitor în cărbune

Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, cel care conduce de la cel mai înalt nivel realizarea şi implementarea Green Deal şi a directivelor care vor asigura neutralitatea climatică la nivelul anului 2050 în UE, consideră că România are un potenţial uriaş pentru energie regenerabilă, iar gazul natural ar trebui să fie văzut ca o soluţie de tranziţie, nu ca un scop final.

"Nu există viitor pentru exploatarea cărbunelui. Miliarde de euro au fost acordate ca subvenţii catre acesta industrie bani care ar putea fi folositi în alta parte în beneficiul populaţiei. România trebuie să creeze un plan pentru a ieşi din zona exploatării cărbunelui. Trecerea de la situaţia actuală spre energiile regenerabile, în care faza intermediara va fi gazul natural", a spus Timmermans la manifestarea organizată de Ziarul Financiar.

În context, Frans Timmermans a apreciat că adaptarea infrastructurii pentru gaz ar trebui să fie fie folosit si ulterior, şi că hidrogenul reprezinta viitorul şi pentru România. „Cred că este important ca tranziţia energetică să se facă conform unei scheme europene. România trebuie să urmeze acelaşi proces de dezvoltare ca ţările din Balcani. Europa este un lider în tehnologiile cu hidrogen. Pentru România este important să facă parte din acestă dezvoltare”.

Vicepreşedintele Comisiei Europene spune că România are deja succes în industria auto şi acestă industrie avansează mult mai repede decât anticipaţiile. „Cred că trebuie să trecem la electromobilitate. Avem nevoie de staţii de încarcare. De investiţii în România în acest sens. Va trebui să trecem mai departe şi în transporturi de la energia poluantă, la motoare electrice, iar România trebuie să facă parte din acest proiect”. Timmermans crede că vehiculele electrice vor deveni accesibile în viitorul apropiat şi pentru oamenii cu bugete modeste.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici