Germania acordă o creştere salarială de 25% pentru aproape două milioane de muncitori

Aproape 2 milioane de lucrători din cea mai mare economie a Europei vor primi o creştere salarială importantă, după ce trei partide au convenit miercuri să formeze un nou guvern, iar social-democratul de stânga Olaf Scholz îi va succeda Angelei Merkel în funcţia de cancelar, scrie CNN.

19008 afișări
Imaginea articolului Germania acordă o creştere salarială de 25% pentru aproape două milioane de muncitori

Germania acordă o creştere salarială de 25% pentru aproape două milioane de muncitori

Ca parte a acordului de coaliţie, ţara intenţionează să crească salariul minim la 12 euro pe oră, de la 9,60 euro pe oră în prezent.

Măsura ar putea creşte veniturile a aproape 2 milioane de persoane din Germania care primesc salariul minim, adică aproximativ 5% dintre lucrători, potrivit lui Carsten Brzeski, economist la ING. Acesta a declarat că mişcarea este "în mod clar semnificativă".

Salariul minim era deja stabilit să crească la 10,45 euro în iulie 2022. Textul acordului de coaliţie nu a precizat când va intra în vigoare majorarea.

Economistul Felix Huefner de la UBS a declarat că măsura ar trebui să "stimuleze creşterea generală a salariilor" în întreaga economie germană, avertizând în acelaşi timp că ar putea "contribui la presiuni salariale mai ample".

Banca centrală a Germaniei a criticat public măsura în această săptămână, calificând-o drept "îngrijorătoare". Instituţia a spus că ar avea un efect de recul asupra salariilor pentru persoanele cu venituri mai mari.

Economiştii şi factorii de decizie politică din întreaga lume au urmărit îndeaproape creşterea salariilor ca o componentă cheie a inflaţiei. În Germania, inflaţia în octombrie a fost de 4,5%, cea mai mare măsură din ultimele aproape trei decenii, în condiţiile în care preţurile energiei au crescut vertiginos şi costul alimentelor a urcat.

Germania a introdus pentru prima dată un salariu minim naţional de 8,50 euro în 2015.

Sprijinul pentru salariul minim în Europa a crescut pe măsură ce puterea sindicatelor a scăzut. Comisia Europeană afirmă că, între 2000 şi 2015, s-a înregistrat o scădere a proporţiei de lucrători din UE care beneficiază de contracte colective de muncă, scăderi deosebit de puternice fiind înregistrate în Europa Centrală şi de Est.

Un nou proiect de lege al UE, anunţat la începutul acestei luni, încearcă să consolideze salariile minime în întregul bloc.

Salariul minim din Germania este deja printre cele mai mari din Uniunea Europeană.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici