Ghid pentru linia de finanţare prin care firmele de economie socială pot primi bani de la UE

Ghidul pentru linia de finanţare Solidar, prin care întreprinderile de economie socială pot beneficia de finanţare europeană între 50.000 şi 100.000 de euro, prin Programul Operaţional Capital Uman, va fi publicat după 15 august, anunţă un secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene.

836 afișări
Imaginea articolului Ghid pentru linia de finanţare prin care firmele de economie socială pot primi bani de la UE

Ghidul pentru linia de finanţare prin care firmele de economie socială pot primi bani de la UE

Companiile care prin activitatea lor contribuie la rezolvarea unor probleme sociale sau ale unei comunităţi - respectiv întreprinderile sociale - pot primi un sprijin financiar între 50.000 şi 100.000 euro din fonduri europene, prin linia de finanţare denumită "Solidar“, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Schema poate sprijini 200 de întreprinderi de economie socială care au nevoie de formare, consiliere, dezvoltarea capacităţii, adaptarea locurilor de muncă pentru persoane cu dizabilităţi, transfer de know-how, parteneriate.

Ciprian Necula, secertar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, a declarat joi, la Slatina, că după data de 15 august va fi publicat ghidul pentru obţinerea de finanţare.

"Aşteptăm ca, în dezbaterea publică, să vedem şi opiniile beneficiarilor şi modul în care ar trebui să direcţionăm aceşti bani şi sper eu să avem contribuţii cât mai sănătoase din partea celor care au făcut afaceri sociale de succes. Imediat ce se termină, ca procedură, perioada de consultare, programul va fi revizuit în funcţie de comentariile şi sugestiile primite şi va fi lansat public. Deci, ne aşteptăm ca după 15 august să avem ghidul publicat”, a spus Necula.

Reprezentantul MFE a adăugat că prin linia de finanţare "Solidar” se urmăreşte consolidarea şi dezvoltarea proiectelor care au fost deja începute în exerciţiul bugetar anterior.

"A fost un debut, în perioada 2007-2013, cu acest concept de economie socială, care este foarte funcţional în multe state europene. Este o alternativă, dacă vreţi, la economia mare, capitalistă, cu corporaţii. Este o metodă de succes în multe state precum Franţa, Spania, Italia, chiar şi mai aproape de noi sunt exemple foarte pozitive. În România, au fost multe întreprinderi de economie socială realizate în axa din POSDRU 6.1. Unele dintre ele au fost de succes, au rămas în picioare şi funcţionează – şi ştiu câteva extraordinare – altele dintre ele, însă, au fost ratate. Economia socială presupune ca membrii unei comunităţi să participe împreună la o activitate economică pentru a genera impact în comunitatea lor. Prin această măsură (linia «Solidar» – n. red.) ne-am propus să continuăm activităţile de economie socială şi să elaborăm, să dezvoltăm ceea ce este deja consolidat”, a declarat Necula..

În România, ponderea angajaţilor în sectorul economiei sociale este de 1,7%, media la nivelul Uniunii Europene fiind de 6,5%, potrivit dateor MFE.

În opinia lui Necula, această situaţie este dată de anumite "preconcepţii tipic româneşti" cu privire la întreprinderile sociale.

"Întreprinderile de economie socială reprezintă o alternativă la multe probleme pe care le avem în România. Ca exemplu, am văzut în Vaslui, cel mai sărac judeţ din România, o comună care este una dintre cele mai bogate din ţară. E un paradox, dar acel sat s-a dezvoltat deoarece Cooperativa care a funcţionat în comunism a fost păstrată şi a funcţionat. Au reuşit să aibă un cinematograf, dispensar, stomatolog, piscină publică, totul cu contribuţia comunităţii. Este un concept pe care noi trebuie să-l reînvăţăm pentru că l-am stigmatizat din cauza epocii apuse. Nu tot ce se întâmpla era negativ, dar când vorbeşti de economie socială, de cooperative, lucru împreună, te gândeşti automat la CAP-uri. Ele sunt private, acum, sunt afaceri ale comunităţii, ale membrilor comunităţilor”, a conchis Necula.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici