Guvernul a dat avizul: România va fi de acord cu introducerea unei taxe pe tranzacţii financiare

România susţine demersurile privind crearea unei uniuni bancare la nivelul UE şi procesul de consolidare a guvernanţei din zona euro, dar consideră că acesta nu trebuie să fie în detrimentul statelor din afara zonei euro, şi va fi de acord cu introducerea unei taxe pe tranzacţii financiare.

725 afișări
Imaginea articolului Guvernul a dat avizul: România va fi de acord cu introducerea unei taxe pe tranzacţii financiare

Guvernul a dat avizul: România va fi de acord cu introducerea unei taxe pe tranzacţii financiare (Imagine: Shutterstock)

Taxa pe tranzacţii financiare va fi introdusă în măsura în care va exista un acord în acest sens la nivelul Uniunii Europene, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.

Poziţia României privind Uniunea economică şi monetară de la nivelul Uniunii Europene a fost adoptată marţi de Guvern, printr-un memorandum iniţiat de ministerele Finanţelor, Afacerilor Europene şi Afacerilor Externe şi avizat de guvernatorul Băncii Naţionale.

În document se mai arată că România este interesată să participe la demersurile privind crearea unei uniuni bancare, respectiv a mecanismului unic de supraveghere.

Comisia Europeană a propus, în septembrie anul trecut, taxarea tututor tranzacţiilor între instituţiile financiare (bănci, burse, companii de investiţii, companii de asigurări, fonduri de hedging).

Taxa se va aplica dacă cel puţin una dintre instituţiile financiare implicate are sediul în UE, chiar dacă tranzacţia se desfăşoară în afara spaţiului comunitar.

Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici