Guvernul îngheţă voucherele de vacanţă şi indemnizaţiile de vacanţă la 1.450 lei, în 2019 şi 2020

Guvernul a decis, vineri, ca toţi salariaţii din sistemul public să primească vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei, în următorii doi ani, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Turismului. Măsura reprezintă o îngheţare a acestor beneficii, deşi ar fi trebuit majorate din 2019.

3072 afișări
Imaginea articolului Guvernul îngheţă voucherele de vacanţă şi indemnizaţiile de vacanţă la 1.450 lei, în 2019 şi 2020

Guvernul îngheţă voucherele de vacanţă şi indemnizaţiile de vacanţă la 1.450 lei, în 2019 şi 2020

„Decizia acordării voucherelor de vacanţă pentru următorii doi ani vine, după ce Ministerul Turismului şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale au iniţiat o Ordonanţă de Urgenţă care modifică şi completează OUG nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, în sensul prorogării termenelor”, se precizează în comunicatul de presă al Ministerului Turismului transmis vineri.

Reglementările prorogate prevăd că valoarea unui voucher de vacanţă trebuie să fie cât un salariu minim brut, iar suma maximă se poate ridica la şase salarii minime. Măsurile ar fi trebui să se aplice de la începutul anului viitor, când este prevăzută o majorare a salariului minim brut, de la 1.900 de lei, cât este de la începutul acestui an, la 2.080 de lei, respectiv 2.350 de lei pentru salariaţii cu studii superioare.

De asemenea, prin acelaşi proiect de act normativ, Guvernul a amânat cu doi ani aplicarea unor măsuri privind indemnizaţia de vacanţă din Legea-Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea bugetarilor. Acestea prevăd că, începând cu data de 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă, obligatoriu, o indemnizaţie de vacanţă, iar valoarea anuală este cât un salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în cursul anului calendaristic.

„Aplicarea, începând cu data de 01 ianuarie 2019, a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, prin acordarea voucherelor de vacanţă cu un nivel maxim al sumei de şase salarii minime brute pe ţară garantate în plată pentru un angajat sau a dispoziţiilor Legii-Cadru nr. 153 din 28 iunie 2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin care salariaţii din sistemul bugetar beneficiază de o indemnizaţie de vacanţă la nivelul unui salariu de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va conduce la un impact negativ semnificativ asupra bugetului de stat şi implicit a bugetelor locale, în contextul creşterilor salariale deja produse, precum şi a majorării salariului minim pe economie. În aceste condiţii, exigenţele menţinerii echilibrului bugetar pot impune sistarea acordării acestor drepturi, cu consecinţe negative, atât asupra drepturilor salariaţilor, cât şi asupra întregii industrii a turismului românesc. Măsura menţinerii acordării voucherelor de vacanţă, în cuantum de 1.450 de lei, până la data de 31.12.2020, prin aplicarea în continuare a dispoziţiilor OUG 8/2009 cu privire la acordarea voucherelor personalului plătit din fonduri publice, reduce impactul negativ susmeţionat”, se scrie în Nota de fundamentare a proiectului de OUG.

Această motivare este făcută şi în preambulul proiectului de OUG menţionată.

În schimb, instituţiile şi autorităţile publice pot acorda anual, în perioada 2019 - 31 decembrie 2020, indemnizaţii de vacanţă, sub formă vouchere, în cuantum de 1.450 de lei pentru un salariat, conform proiectului OUG, publicat de Consiliul Economic şi Social (CES).

„Impactul asupra cheltuielilor bugetare determinat de acordarea voucherelor de vacanţă în perioada 1 ianuarie 2019 - 1 ianuarie 2020 este de circa 1,73 miliarde de lei (n.red. – aproximativ 368 de milioane de euro). Voucherele se vor acorda cu încadrarea în sumele prevăzute cu această destinaţie în bugetele aprobate pe anii 2019 şi 2020, după caz”, se precizează în Nota de fundamentare citată.

Valoarea voucherelor de vacanţă emise în primele nouă luni ale anului a fost de 230 de milioane de euro, o sumă de opt ori mai mare faţă de cea de anul trecut, conform datelor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

CES a dat aviz favorabil acestor modificări, dar a atenţionat că în proiectul de OUG perioada 1 iulie 2017 - 30 noiembrie 2018 nu trebuie înlocuită cu 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2020, ci a doua perioadă trebuie să vină în prelungirea primeia, deoarece altfel se creează un „vid legislativ”, iar măsurile adoptate din prima perioadă, „în aplicarea prevederilor legale în vigoare, riscă să rămână fără temei legal”.

„De asemenea, se poate crea suspiciunea de retroactivitate a actului normativ, în forma modificată. Astfel, opinăm că aceste măsuri propuse ar trebui să facă obiectul unui articol distinct al prezentului proiect de ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau textul propus trebuie reformulat, după caz, în sensul prelungirii actualei perioade reglementate de lege. Subliniem că aceste aspecte se impun a fi analizate de către Ministerul Justiţiei care se va pronunţa în privinţa legalităţii lor, conform competenţelor care revin acestui minister”, au menţionat reprezentanţii CES.

În plus, CES recomandă reanalizarea măsurii propuse în ceea ce priveşte modificarea Legii nr. 165/2018. De asemenea, Consiliul a atras atenţia că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nu are competenţe de a se pronunţa cu privire la acest aspect, aceste minister fiind menţionat drept semnatar al proiectului de act normativ menţionat.

Voucherele de vacanţă au reprezentat, anul trecut, cel mai important sprijin acordat industriei de profil din ultimii ani, având în vedere că cei 1,2 milioane de români din sistemul public au putut deconta aceste vouchere exclusiv în unităţi de cazare situate pe teritoriul României, iar, până în luna noiembrie a acestui an, au fost emise vouchere în valoare de peste 1 miliard de lei, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Turismului.

„Pentru că este o măsură care şi-a dovedit eficacitatea, Guvernul a decis să acorde vouchere atât în 2019, cât şi în 2020. Datorită voucherelor, numărul de turişti din România a crescut simţitor. De exemplu, doar pentru luna septembrie, a crescut cu 14 procente numărul turiştilor români care au înnoptat într-o unitate autorizată faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. La nivel naţional, numărul total al turiştilor a crescut cu aproximativ 6%, date valabile pentru perioada de la începutul anului până în septembrie, raportat la anul trecut. A fost o măsură apreciată de către industrie, motiv pentru care reprezentanţii acesteia ne-au solicitat să o prelungim şi în următorii ani sub aceeaşi formă”, a declarat Bogdan Trif, ministrul Turismului.

Un efect secundar al acestei măsuri a constat şi în creşterea cererilor de autorizaţii pentru unităţile de cazare din România. În medie, la nivelul întregii ţării, a fost înregistrată o creştere de 10% a cererilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici