Guvernul instituie o taxă "pe monopolul natural" din sectorul electricităţii şi a gazelor

Guvernul va institui o taxă "pe monopolul natural" din sectorul energiei electrice şi al gazului metan aplicabilă operatorilor de transport şi distribuţie, care va fi impusă începând cu luna februarie 2013 şi valabilă până la sfârşitul anului 2014, perioadă în care autorităţile estimează venituri suplimentare de 127,4 milioane euro.

609 afișări
Imaginea articolului Guvernul instituie o taxă "pe monopolul natural" din sectorul electricităţii şi a gazelor

Guvernul instituie o taxă "pe monopolul natural" din sectorul electricităţii şi a gazelor (Imagine: Shutterstock)

Taxa va fi calculată pe fiecare MWh pentru care se facturează serviciile de transport şi distribuţie energie electrică şi gaze naturale, potrivit unei proiect de ordonanţă elaborată de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

MFP apreciază că prin aplicarea acestei taxe bugetul de stat va înregistra în acest an venituri de 257,5 milioane de lei (59,3 milioane euro), respectiv 295,7 milioane de lei (68,1 milioane euro) anul viitor.

Astfel, taxa va fi de 0,45 lei/Mwh în cazul cantităţii transportate către sistemele de distribuţie, de 1,25 lei/Mwh în cazul cantitiăţii distribuite şi de 1,7 lei/Mwh în cazul cantităţii transportate numai prin sistemul de transport.

De la plata taxei vor fi exceptaţi operatorii de distribuţie care prestează acest tip de serviciu pentru mai puţin de 100.000 clienţi.

Potrivit MFP, companiile vizate de această taxă vor putea "suporta impunerea unei astfel de taxe", întrucât toate au profit.

Taxa va fi aplicată companiilor Transeletrica, CEZ Distribuţie, Enel Distribuţie Muntenia, Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea, E.ON Moldova Distribuţie, Electrica Distribuţie Transilvania Nord, Electrica Distribuţie Transilvania Sud, Electrica Distribuţie Muntenia Nord, Transgaz, E.ON Gaz Distribuţie şi Distrigaz Sud Reţele.

Nota de fundamnetare a proiectului de act normativ precizează că sumele colectate vor fi utilizate pentru asigurarea cofinanţării proiectelor de investiţii finanţate din fonduri europene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici