Premierul interimar Cătălin Predoiu a condus luni o întâlnire la Palatul Victoria cu mai mulți miniștri pentru a discuta stadiul în care ne aflăm cu atragerea banilor europeni prin PNRR – “pușculița” cu bani a Uniunii Europene, de care România are mare nevoie pentru proiectele sale.
Săptămâna aceasta, ministrul Marcel Boloș pleacă cu o echipă la Bruxelles pentru discuții tehnice cu oficialii Comisiei Europene. Deplasarea are ca scop să rezolve blocajele și să ne asigurăm că mai vin bani de la UE.
Discuțiile se concentrează pe cererea numărul 3 de plată – adică banii pe care România îi cere acum din PNRR – și pe pregătirea cererii numărul 4.
Problema e că, până acum, europenii au zis că nu toate țintele din cererea 3 au fost atinse, așa că vor vira doar o parte din bani: 1,3 miliarde de euro. Dacă lucrurile merg bine, România ar trebui să-i primească până la sfârșitul lunii.
Mesajul lui Predoiu către membrii Guvernului este clar: “Vă comportați ca și cum nimic nu s-a schimbat!” le-a spus el. Cu alte cuvinte, toată lumea trebuie să-și facă treaba ca să nu pierdem banii.
Până acum, România a primit 9,2 miliarde de euro din totalul de 28,5 miliarde disponibili prin PNRR. Din aceștia, o parte sunt bani nerambursabili (granturi), iar cealaltă parte sunt împrumuturi avantajoase.
„După cum cunoaşteţi, există discuţii curente, la nivel tehnic şi ministerial, pentru modificarea PNRR. Indiferent de statutul interimar al actualului guvern, continuarea eforturilor pentru realizarea obiectivelor asumate este esenţială. Acţionaţi ca şi când nu s-a schimbat nimic în statutul guvernului — cu responsabilitate, ritm şi coerenţă instituţională. Guvernul este al României, indiferent de componenţa sa. Colaborarea dintre ministere trebuie să fie impecabilă, trebuie să asiguraţi continuitate operaţiunilor, să cereţi aparatelor administrative să crească < turaţia motoarelor administrative >, pentru ca viitorul Executiv cu puteri depline să preia proiecte bine pregătite şi să se asigure continuitatea administrativă. În raport de dialogul cu Comisia Europeană este important să asigurăm coerenţă între ministere şi MIPE, onestitate şi transparenţă în dialog”, a afirmat premierul interimar Cătălin Predoiu.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat și miniștrii de Finanțe, Energie, Muncă, Sănătate, Mediu, Dezvoltare.