Guvernul va introduce şi autorităţile publice locale în LEGEA PREVENŢIEI, pe lângă firmele private. Ce beneficii ar aduce această nouă reglementare

Noul proiect al Legii Prevenţiei va include şi unităţile administraţiei publice locale (primării, prefecturi, consilii judeţene etc.) în aria de protecţie faţă de rigorile controalelor. Proiectul iniţial prevedea doar protecţia firmelor private.

1193 afișări
Imaginea articolului Guvernul va introduce şi autorităţile publice locale în LEGEA PREVENŢIEI, pe lângă firmele private. Ce beneficii ar aduce această nouă reglementare

Guvernul va introduce şi autorităţile publice locale în LEGEA PREVENŢIEI, pe lângă firmele private. Ce beneficii ar aduce această nouă reglementare

Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, menţionează, într-un comunicat, că în urma discuţiilor de săptămâna trecută din cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România „a rezultat posibilitatea şi necesitatea introducerii în textul viitoarei Legi a Prevenţiei a unui capitol dedicat administraţiei publice locale”.

„Extinzând aria de incidenţă a Legii prevenţiei, apreciez că introducerea unui capitol dedicat administraţiei locale este un lucru foarte bun, cu rezonanţă pozitivă. Textul final al legii va avea o aplicabilitate cât mai largă, abordând problematica deosebit de complexă a controlului, atât din punct de vedere al informării, cat şi al prevenţiei, două acţiuni de bază, care trebuie să însoţească activitatea de control”, a spus ministrul Petrescu.

Astfel, împreună cu specialiştii de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene va fi definitivată, în cel mai scurt timp, forma acestui capitol, rezultând un document echilibrat, benefic atât mediului de afaceri cât şi administraţiei publice locale.

Participanţii la întâlnire au avut observaţii referitoare la forma de lucru actuală a Legii, au insistat ca prevederile să ţină cont de fiecare speţă în parte şi să se aplice faptelor de gravitate minimă, care se pretează la sancţiunea avertismentului.

Potrivit Ministerului pentru Mediul de Afaceri, „toate observaţiile asumate ale instituţiilor implicate în elaborarea textului Legii prevenţiei urmează să fie incluse, aşa cum s-a procedat şi până în prezent, în forma finală a documentului, care va fi lansat în dezbatere publică în cel mai scurt timp”.

Mecanismul de funcţionare a prevenţiei va fi următorul:
- Agentul constatator nu va putea aplica sancţiunea contravenţională la prima constatare a unei fapte care constituie contravenţie; acesta va încheia un proces-verbal de constatare a neregulilor şi va redacta planul de conformare, care va cuprinde aspecte ce trebuie remediate, precum şi termenul de conformare pentru fiecare faptă;
- După expirarea termenului de conformare, organul de control are dreptul să reia controlul;
- În situaţia în care se constată că nu au fost respectate obligaţiile stabilite în planul de conformare în termenul acordat, organul de control aplică sancţiunile prevăzute de actele normative;
- Contribuabilul beneficiază de măsurile de prevenţie o singură dată pentru fiecare faptă care constituie contravenţie, într-un termen de trei ani.

Legea Prevenţiei se va aplica pentru sancţiunile prevăzute, între altele, de: Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, Codul muncii, Legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, Legea contabilităţii, Legea dialogului social, Legea privind înfiinţarea şi dezvoltarea IMM-urilor, Legea privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, Legea privind ucenicia la locul de muncă, Hotărârea de Guvern privind registrul general de evidenţă a salariaţilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici