Guvernul vrea să dea Complexului Energetic Hunedoara ajutor de stat de 100 milioane lei din fondul din privatizări

Guvernul vrea să acorde Complexului Energetic Hunedoara (CE Hunedoara) un ajutor de stat individual sub forma unui împrumut pe şase luni de aproape 100 milioane lei, bani proveniţi din privatizări,şi obligă producătorul de cărbune şi energie să-şi separe legal activităţile şi să aplice un program de restructurare.

741 afişări
Imaginea articolului Guvernul vrea să dea Complexului Energetic Hunedoara ajutor de stat de 100 milioane lei din fondul din privatizări

Guvernul vrea să dea Complexului Energetic Hunedoara ajutor de stat de 100 milioane lei din fondul din privatizări (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / Ana Poenariu)

"Ministerul Finanţelor Publice poate acorda, la solicitarea societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA, un împrumut în tranşe, în condiţii de piaţă, în limita sumei de 98,47 milioane de lei, din veniturile din privatizare înregistrate în contul general al Trezoreriei Statului, pe o perioadă de şase luni, cu titlu de ajutor de stat individual pentru salvare, Complexului Energetic Hunedoara SA societate care se confruntă cu dificultăţi economico-financiare majore", potrivit proiectului elaborat de Ministerul Energiei.

În nota de fundamentare a proiectului se precizează că acest ajutor de stat a fost deja aprobat de Consiliul Concurenţei în 20 martie şi a fost notificat şi Comisiei Europene.

Banii din ajutorul de stat vot fi folosiţi pentru acoperirea cheltuielilor curente minime de susţinere a activităţilor pentru o perioadă de şase luni de la acordare, inclusiv cele necesare achiziţionării de certificate de emisii de gaze cu efect de seră.

În termen de 6 luni de la momentul acordării ajutorului de stat individual pentru salvare, compania va trebui să prezinte un plan de restructurare care să-i asigure viabilitatea pe termen lung şi care va fi notificat Comisiei Europene în vederea autorizării. În situaţia în care producătorul de cărbune şi energie nu prezintă planul de restructurare până la data scadenţei împrumutului, este obligat să achite împrumutul şi dobânzile la scadenţă.

Dacă producătorul de cărbune şi energie nu prezintă planul de restructurare sau dovada restituirii ajutorului de stat individual pentru salvare, are obligaţia să prezinte un plan de lichidare.

În nota de fundamentare se spune că, în situaţia lichidării companiei, va fi afectată atât capacitatea acesteia de finalizare a unor investiţii finanţate prin împrumuturi, acordate sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi capacitatea de rambursare a obligaţiilor de plată aferente împrumuturilor.

Compania are de rambursat 7,4 milioane echivalent dolari dintr-un credit extern contractat de de la BIRD cu garanţia statului, destinat finanţării reabilitării şi modernizării, precum şi 1,05 miliarde yeni japonezi dintr-un credit de la JBIC cu garanţia statului, în vederea finanţării reabilităţii grupului 4 al termocentralei Paroşeni.

De asemenea, Complexul Energetic Hunedoara a subîmprumutat de Ministerul Finanţelor Publice un credit de 65,3 milioane de euro, pentru investiţii de mediu, din care mai sunt trageri rămase de efectuat de 7,03 milioane de euro.

Totodată, până la data scadenţei împrumutului, Complexul Energetic Hunedoara are obligaţia de a prezenta Ministerului Finanţelor Publice planul de restructurare aprobat de Comisia Europeană, iar în baza acesui plan poate fi prelungită perioada de acordare a împrumutului, în aceleaşi condiţii de dobândă.

Guvernul dă asigurări că acest ajutor de stat nu se acordă industriei de cărbune, iar pentru a demonstra Bruxellului acest lucru obligă Complexul Energetic Hunedoara să îşi separe legal activităţile miniere de celelalte operaţiuni.

"Ajutorul de stat individual pentru salvarea societăţii nu se acordă în sectorul cărbunelui şi pentru a putea demonstra că acest ajutor de stat individual pentru salvare nu va fi utilizat în sectorul minier, după autorizarea ajutorului de stat individual pentru salvare de către Comisia Europeană şi după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, societatea iniţiază demersurile pentru separarea legală a activităţii miniere din cadrul societăţii de celelalte activităţi, şi va lua toate măsurile necesare pentru a separa legal activitatea minieră şi va depune toate diligenţele pentru a atinge acest rezultat în cel mai scurt timp posibil în termenul legal prevăzut de legislaţia în materie", potrivit notei de fundamnetare.

Complexul Energetic Hunedoara va trebui să ramburseze împrumutul în termen de şase luni de la primire, plus dobândă, sau îl poate înapoia anticipat parţial sau integral.

În proiect se precizează că împrumutul se acordă companiei în condiţii de piaţă ca urmare a realizării unei analize economico-financiare de către EximBank, în vederea stabilirii clasei de risc a societăţii şi a marjei de dobândă peste ROBOR, comunicate de Banca Naţională a României cu trei zile înainte de data acordării tranşelor de împrumut.

Nota de fundamnetare a proiectului de ordonanţă de urgenţă menţionează că la acordarea ajutorului de stat individual pentru salvare se respectă principiul "pentru prima şi ultima dată". În acest sens, Complexul Energetic Hunedoara trebuie sa prezinte o declaraţie în care trebuie să specifice dacă a primit în trecut ajutor de salvare sau restructurare.

În caz afirmativ şi dacă au trecut mai puţin de 10 ani de la primirea ajutorului de restructurare sau de la încheierea perioadei de restructurare sau de la oprirea punerii în aplicare a planului de restructurare (oricare din evenimente s-a produs cel mai recent), Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri nu va acorda ajutorul de stat.

În proiectul de OUG se spune că producătorul de cărbune şi energie se află în imposibilitatea de a achiziţiona deficitul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, pentru a asigura necesarul de certificate care să acopere cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră provenite, în anul 2014, de la fiecare instalaţie deţinută. Compania trebuie să restituie certificatele de emisii nefolosite până cel târziu în 30 aprilie.

De asemenea, Guvernul justifică acordaea ajurtorului de stat şi prin faptul că producătorul de cărbune şi energie este cel mai mare agent economic din Valea Jiului şi din judeţul Hunedoara, iar dacă şi-ar întrerupe activitatea, ar creşte semnificativ rata şomajului în acea zonă.

Apoi, întreruperea activităţii ar avea repercusiuni şi pentru comunităţile locale care ar fi lipsite de sursele provenite din impozitele şi taxele locale pe care le datorează Complexul Energetic Hunedoara, ceea ce ar conduce la înrăutăţirea condiţiilor de trai în cadrul comunităţii.

Complexul Energetic Hunedoara este singurul furnizor de energie termică în oraşele din Valea Jiului şi din municipiul Deva (judeţul Hunedoara).

Complexul Energetic Hunedoara are aproape 6.500 de salariaţi, care activează în cadrul a patru mine din Valea Jiului (Lonea, Livezeni, Lupeni, Vulcan) şi a două termocentrale care au acoperit în 2013 circa 7% din consumul de energie la nivel naţional.

Compania, controlată de Ministerul Energiei, a fost înfiinţată în 2012 prin fuziunea termocentralelor de stat Deva şi Paroşeni şi produce electricitate prin arderea huilei din minele din Valea Jiului, care au aparţinut Companiei Naţionale a Huilei.

Restructurarea masivă a complexelor energetice Hunedoara şi Oltenia este cerută de Fondul Monetar Internaţional.

Totuşi, Guvernul încă spera, cel puţin anul trecut, că va reuşi să privatizeze compania, lansând chiar un anunţ prin care solicita investitorilor scrisori de intenţie. Guvernul a aprobat strategia de privatizare a Complexului Energetic Hunedoara în martie 2013.

Fostul ministru al Energiei Răzvan Nicolescu spunea în decembrie anul trecut că ar exista o companie interesată să participe la privatizarea Complexului Energetic Hunedoara, respectiv Quintana Minerals Corporation din Statele Unite. În noiembrie anul trecut Nicolescu dăduse un ultimatum de o lună conducerii Complexului Energetic Hunedoara pentru a prezenta o strategie "realistă" de viabilizare a companiei.

În februarie anul curent, ministrul Energiei, Andrei Gerea, a spus că statul încearcă să salveze de la faliment complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara, aflate într-o situaţie dificilă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici