IMD: România a pierdut în acest an un loc în topul competitivităţii

România ocupă locul 45 într-un top mondial al competitivităţii, în scădere cu un loc faţă de 2007, plasându-se în urma a 21 de state din Uniunea Europeană, potrivit unui raport al Institutului Internaţional pentru Managementul Dezvoltării (IMD) din Elveţia care analizează 55 de ţări.

57 afișări

Punctajul obţinut de România a fost de 47,54% din competitivitatea SUA, considerată nivelul de referinţă, se arată în raport.

Statele Unite se menţin pe prima poziţie, urmate îndeaproape de Singapore şi Hong Kong, cu punctaje de 99,33%, respectiv 94,964%.

Dintre statele membre ale UE, cel mai bun punctaj a fost obţinut de Luxemburg, stat situat pe locul cinci, urmat de Danemarca, care ocupă poziţia a şasea.

Cipru, Malta şi Letonia sunt state membre ale blocului comunicar, dar nu sunt incluse în clasamentul IMD.

La nivelul Uniunii, România ocupă locul 22 în funcţie de competitivitate, singurul stat care a obţinut un punctaj mai mic fiind Italia.

Studiul World Competitiveness Yearbook (WCY) este realizat anual, începând cu 1989, şi analizează competitivitatea economiilor pe baza a 331 de criterii. În studiul din 2008 sunt cuprinse 55 de ţări.

Indicatorii sunt grupaţi în patru categorii, respectiv performanţe economice, eficienţa guvernului, eficienţa afacerilor şi infrastructura.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici