În 2016, românii au plătit cu cardul taxele şi impozite de peste 360 de milioane de lei

Românii au realizat în 2016 peste un milion de plăţi de taxe şi impozite cu cardul, la ghişeele primăriilor şi online. Valoarea taxelor şi impozitelor achitate cu cardul a crescut cu aproape 50% anul trecut, la peste 360 milioane lei.

178 afișări
Imaginea articolului În 2016, românii au plătit cu cardul taxele şi impozite de peste 360 de milioane de lei

În 2016, românii au plătit cu cardul taxele şi impozite de peste 360 de milioane de lei (Imagine: Shutterstock/ Arhiva Mediafax Foto)

Românii au realizat în 2016 peste un milion de plăţi de taxe şi impozite cu cardul, la ghişeele primăriilor şi online. Valoarea taxelor şi impozitelor achitate cu cardul a crescut cu aproape 50% anul trecut, la peste 360 milioane lei, datorită dublării numărului de plăţi online şi extinderii reţelei de acceptare, arată datele obţinute de Visa de la băncile din România.

„Valoarea impozitelor achitate cu cardul a crescut de aproape zece ori în ultimii şase ani, datorită avantajelor evidente ale acestei metode de plată: siguranţă, confort, rapiditate. Am asistat la o creştere spectaculoasă în special a plăţilor online, care scutesc contribuabilul de un drum la ghişeu şi îl ajută să economisească timp”, a declarat Cătălin Creţu, directorul general pentru România, Croaţia, Slovenia şi Malta în cadrul Visa.

Anul trecut, una din trei tranzacţii de plată a taxelor şi impozitelor cu cardul a fost realizată online, un rezultat notabil, având în vedere că în urmă cu doar şase ani aceste plăţi erau aproape inexistente. Peste 370.000 de plăţi online s-au realizat în 2016, dublu faţă de anul anterior, valoarea acestora fiind de 78 milioane de lei, se arată într-un comunicat Visa.

Valoarea medie a unei plăţi de taxe şi impozite cu cardul (cumulat online şi POS) a fost de aproape 340 de lei în 2016, de 2,5 ori peste valoarea medie a unei plăţi cu cardul, care s-a ridicat la circa 140 de lei anul trecut, potrivit datelor publicate de BNR.

Taxele şi impozitele locale pot fi plătite cu cardul la POS-urile instalate în sediile administraţiilor locale şi oficiile poştale care acceptă tranzacţiile cu cardul, online pe www.ghiseul.ro şi platformele puse la dispoziţie de unele administraţii locale, precum şi la infochioşcuri.

Toate instituţiile publice care încasează impozite, taxe sau amenzi au obligaţia să accepte şi plata cu cardul, potrivit aşa-numitei legi cash-back, termenul de implementare a noilor prevederi fiind sfârşitul anului 2018.

Numărul primăriilor înrolate pe www.ghiseul.ro a ajuns la 264 la finalul anului trecut, în creştere cu 40% faţă de 2015. Peste 200.000 de utilizatori şi-au activat contul pe platformă până în prezent.

Contribuabilii care îşi achită taxele şi impozitele locale înainte de 31 martie beneficiază de o reducere de până la 10% din valoarea obligaţiilor fiscale, conform prevederilor din Codul Fiscal.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici