În ce companii investesc fondurile de pensii private, fără ca românii să ştie

Opt dintre cele nouă fonduri de pensii obligatorii administrate privat (Pilon II) şi-au publicat pentru prima dată de la lansare situaţia detaliată a investiţiilor.

691 afișări
Imaginea articolului În ce companii investesc fondurile de pensii private, fără ca românii să ştie

În ce companii investesc fondurile de pensii private, fără ca românii să ştie (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Cei peste 4 milioane de români care contribuie lunar cu 3% din venitul brut la unul dintre cele opt fonduri au aflat astfel după trei ani cum finan­ţează fără să ştie bănci britanice sau producători auto din Germania.

Cele opt fonduri au investit circa 130 mil. lei în acţiuni străine, precum cele ale BMW, Daimler sau Louis Vuit­ton şi 308 mil. lei în obliga­ţiuni cor­po­ratiste, precum cele emise de băncile britanice Royal Bank of Scotland, Lloyds sau de Bank of Ireland.

În schimb, plasamentele celor opt fonduri pe Bursa de la Bucureşti erau de 300 mil. lei, cele mai mari investiţii fiind în acţiunile celor cinci SIF-uri, Petrom şi BRD, iar investiţiile în obligaţiuni emise de companii româneşti erau de 50 mil. lei. Două treimi din activele cumulate ale celor opt fonduri, adică circa 2,2 mld. lei, sunt plasate în titluri de stat româneşti.

Investiţiile în acţiuni ale fondurilor sunt cele care fac diferenţa la randament şi implicit la pensia pe care o vor primi peste 20 de ani contribuabilii la aceste scheme de pensii.

Citeşte mai multe despre investiţiile fondurilor de pensii obligatorii pe www.zf.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici