Prima pagină » Economic » Inflaţia din zona euro a scăzut puternic în aprilie, la minimul ultimilor trei ani

Inflaţia din zona euro a scăzut puternic în aprilie, la minimul ultimilor trei ani

Inflaţia din zona euro a scăzut puternic în aprilie, la 1,2%, minimul ultimilor trei ani, de la 1,7% în luna martie, evoluţie care creşte şansele ca Banca Centrală Europeană (BCE) să reducă în viitorul apropiat rata dobânzii de politică monetară pentru a stimula creditarea şi creşterea eocnomică.
Inflaţia din zona euro a scăzut puternic în aprilie, la minimul ultimilor trei ani
Vlad Popescu
30 apr. 2013, 19:15, Economic

Rata anuală a inflaţiei din zona euro a coborât la 1,2% în aprilie, potrivit unui comunicat publicat marţi de Eurostat, biroul de statistică al UE. În luna martie, inflaţia s-a cifrat la 1,7%.

Raportul Eurostat prezintă datele preliminare pentru zona euro pe luna aprilie şi nu cuprinde detalii privind evoluţia inflaţiei în statele membre.

Inflaţia din zona euro se plasează sub nivelul ţintă al BCE, de 2%, pentru cea de-a treia lună consecutiv.

Rata şomajului din zona euro a crescut în martie la 12,1%, cel mai ridicat nivel din 1995, potrivit unui alt comunicat transmis marţi de Eurostat.

Majoritatea economiştilor anticipează că BCE va reduce joi dobânda de politică monetară la 0,5%, un nou minim istoric, de la 0,75%, potrivit unui sondaj Bloomberg.

Prognoza BCE indică o inflaţie de 1,6% în acest an şi 1,3% pentru 2014.

Creşterea preţurilor de consum din zona euro a fost încetinită în aprilie în principal de costul energiei, care a scăzut cu 0,4% după o creştere de 1,7% în martie, potivit datelor Eurostat.

Rata inflaţiei care exclude preţurile volatile, precum cele la energie, alimente şi băuturi alcoolice, a scăzut de la 1,5% la 1% în aprilie.

Preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi produse din tutun au crescut cu 2,9% în aprilie în zona euro, faţă de un avans de 2,7% în martie. Bunurile industriale non-energetice s-au scumpit în medie cu 0,8%, faţă de un avans de 1,1% în luna anterioară, iar preţurile din sectorul serviciilor au urcat cu 1,1%, comparativ cu o creştere de 1,8% în martie.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia