ING: Supravieţuirea Guvernului după moţiune favorizează leul

Supravieţuirea Guvernului la moţiunea de cenzură dezbătută în Parlament creează o situaţie favorabilă leului, potrivit unui raport al ING, în care se apreciază însă că Executivul ar putea fi înlocuit dacă va fi înaintată o nouă moţiune.

17 afişări
Imaginea articolului ING: Supravieţuirea Guvernului după moţiune favorizează leul

ING: Supravieţuirea Guvernului după moţiune favorizează leul (Imagine: Thomas Dan/Mediafa Foto)

"Guvernul supravieţuieşte votului de neîncredere. Această situaţie este favorabilă monedei locale", se arată într-un raport al ING.

Instituţia financiară preciază că nu trebuie aşteptate evoluţii semnificative ale cursului de schimb, din cauza persistenţei incertitudinilor.

"Victoria Guvernului a fost la limită, ceea ce subliniază fragilitatea coaliţiei şi că viitoarele reforme vor fi greu de implementat. Totodată, Guvernul al putea să cadă dacă va fi introdusă o nouă moţiune. Opoziţia are dreptul la o nouă moţiune de neîncredere în actuala sesiune parlametară", se spune în raport.

Economiştii ING consideră că sunt şanse mari ca măsurile de austeritate propuse de guvern să fie aprobate de Curtea Constituţională înainte de întrunirea boardului FMI în care se va discuta acordul cu România. În cazul în care Curtea dă undă verde măsurilor guvernamentale, România ar putea primi în iulie o nouă tranşă din împrumutul FMI.

Moţiunea de cenzură introdusă de PSD pentru înlăturarea Guvernului a fost respinsă de Parlament, întrunind 228 de voturi favorabile, faţă de 236 necesare.

Cursul de schimb a scăzut cu 1,2 - 1,3 bani în prima oră a şedinţei interbancare locale de miercuri, la 4,2200 - 4,2210 lei/euro, pe fondul sentimentului pozitiv al jucătorilor ca urmare a respingerii moţiunii de cenzură şi a creşterilor înregistrate de bursele externe.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

ŞTIRILE ZILEI

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici