Isărescu: Majorarea taxelor ar înrăutăţi situaţia

Majorarea taxelor ar înrăutăţi situaţia economiei, care se află încă în recesiune, soluţia pentru reducerea deficitului fiind diminuarea cheltuielilor sociale şi curente şi alocarea de bani pentru investiţii, consideră guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

29 afișări
Imaginea articolului Isărescu: Majorarea taxelor ar înrăutăţi situaţia

Isărescu: Majorarea taxelor ar înrăutăţi situaţia (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

El a declarat, miercuri, că cea mai bună alegere a autorităţilor ar fi să urmeze întocmai reformele convenite cu FMI.

"Încă nu putem să spunem cu exactitate care este situaţia fiscală, trebuie să aşteptăm evaluările. Evident că nu este una simplă, pentru că pe partea de chltuieli acestea se reduc foarte greu", a spus Isărescu, după o întâlnire cu primarul centrului financiar al Londrei, Nick Anstee.

El a reamintit că cheltuielile sociale şi celelalte cheltuieli bugetare reprezintă circa 40% din PIB, în timp ce România reuşeşte să colecteze undeva la 30-31, maxim 32% din PIB.

"Deci aici trebuie făcut un efort şi societatea trebuie să înţeleagă că nu putem cere mai mult decât colectăm", a explicat Isărescu.

Întrebat dacă societatea ar trebui să accepte în aceste condiţii şi o majorare de taxe, guvernatorul a răspuns că nici el şi nici banca naţională nu sunt adepţii unei asemenea măsuri.

"Dimpotrivă, considerăm că într-o perioadă de activitate economică slabă, încă de recesiune, o asemenea decizie nu este binevenită. Părerea mea este că ar înrăutăţi situaţia, dar nici (nu pot, n.r.) să spun că putem să rămânem aşa, cu presiuni sociale şi politice, de cheltuieli bugetare mari, care - repet - merg spre 40%, uneori chiar mai mult, şi cu venituri care nu pot să fie mai mari de 30-31% din PIB", a completat Isărescu.

În acest context, guvernatorul apreciază că este momentul de a se adopta o decizie într-un sens sau altul, aşa cum au făcut şi state din jurul României, pe care nu le-a nominalizat.

"Decizia cea mai bună este să punem în practică prevederile acordului cu FMI. Să facem economii pe partea de cheltuieli sociale, pe partea de cheltuieli curente ale statului, economii de toate felurile se pot face acolo, şi banii astfel economisiţi să-i folosim pe cheltuieli de capital, care crează locuri de muncă şi în ultimă instanţă vor îmbunătăţi atât situaţia colectării cât şi cheltuielile sociale", a explicat Isărescu.

El a încheiat spunând că un stat nu poate avea cheltuieli sociale cu o economie slăbită.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici