JPMorgan va plăti o amendă de 2 miliarde dolari în SUA, în legătură cu cazul Madoff

JPMorgan Chase, cea mai mare bancă americană după active, va plăti guvernului SUA o amendă de peste 2 miliarde de dolari pentru că nu a raportat autorităţilor informaţii privind frauda masivă pentru care a fost condamnat fostul bancher Bernard Madoff.

176 afișări
Imaginea articolului JPMorgan va plăti o amendă de 2 miliarde dolari în SUA, în legătură cu cazul Madoff

JPMorgan va plăti o amendă de 2 miliarde dolari în SUA, în legătură cu cazul Madoff

Amenda ar putea fi anunţată în următoarele zile de autorităţile americane, au declarat pentru WSJ surse apropiate discuţiilor.

Cea mai mare parte din fonduri urmează să fie distribuite către victimele lui Madoff, care va petrece tot restul vieţii în închisoare după ce, ca administrator de active pe Wall Street, şi-a păgubit investitorii cu miliarde de dolari timp de peste 20 de ani printr-o aşa-numită schemă Ponzi.

Departamentul Justiţiei ar urma să încaseze 1,5 miliarde de dolari din amenda plătită de JPMorgan, restul urmând să ajungă la divizii ale Departamentului Trezoreriei SUA, potrivit surselor citate de WSJ.

JPMorgan a avut o colaborare de peste două decenii cu Madoff, încheiată în decembrie 2008 odată cu arestarea acestuia.

Banca este amendată în principal pentru deficienţe în zona controalelor interne, care au facilitat relaţia îndelungată cu Madoff şi au prevenit alertarea autorităţilor cu privire la activităţile dubioase ale managerului.

Cea mai mare bancă americană a fost sancţionată anul trecut cu amenzi în valoare totală de aproape 20 miliarde de dolari, în urma unor litigii şi anchete privind practicile din perioada premergătoare crizei financiare şi scandalului "balena de la Londra", declanşat în 2012 după ce divizia de investiţii din Londra a grupului financiar a înregistrat o pierdere de peste 6 miliarde de dolari din cauza unor tranzacţii efectuate de traderi nesupravegheaţi.

În trimestrul al treilea al anului 2012, JPMorgan a constituit provizioane de 9 miliarde de dolari pentru acoperirea costurilor legate de procese şi investigaţii guvernamentale şi a anunţat că are rezerve de 23 miliarde de dolari pentru a absorbi astfel de cheltuieli.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici