La un an de la izbucnirea pandemiei, 32% dintre români nu merg la restaurantele din mall

Dacă înainte de pandemie 7% dintre români spuneau că nu mergeau niciodată la restaurantele din centrele comerciale, acum procentul a depăşit 30%.

213 afișări
Imaginea articolului La un an de la izbucnirea pandemiei, 32% dintre români nu merg la restaurantele din mall

La un an de la izbucnirea pandemiei, 32% dintre români nu merg la restaurantele din mall

Pe fondul pandemiei, obiceiurile de consum s-au schimbat semnificativ în ultimul an, influenţând, astfel, evoluţia afacerilor din diverse zone de activitate.

Conform unui studiu Reveal Marketing Research, astăzi oamenii cumpără mai rar de la restaurante din mall, iar atunci când o fac, preferă localurile tip fast-food.

90% dintre români sunt de părere că industria HoReCa a fost afectată în mare şi în foarte mare măsură de contextul pandemiei. Acest lucru se reflectă, inclusiv, în frecventarea mai redusă a restaurantelor din mall. Înainte de pandemie, cei mai mulţi dintre români spun că le frecventau de 2-3 ori pe lună (19%), iar acum fac acest lucru mai degrabă o dată la câteva luni sau chiar mai rar (40%). Atunci când merg, totuşi, la mall, restaurantele cele mai populare sunt cele de tip fast-food, menţionate de peste jumătate dintre oameni (55%). În preferinţele lor, urmează apoi, restaurantele cu specific românesc (33%) şi cafenelele (20%).

Calitatea produselor este cea mai importantă în decizia de cumpărare de la restaurantele din centrele comerciale, fiind menţionată de către 54% dintre oameni. Pe locul al doilea se afla preturile (41%). Un alt criteriu relevant pentru romani este gradul în care sunt respectate măsurile de siguranţă împotriva COVID-19 în aceste localuri, fiind important 32% dintre aceştia.

Pe lângă aceste criterii, studiul a urmărit şi impactul promoţiilor asupra loialităţii consumatorilor. 40% dintre oameni afirmă că alternează cam aceleaşi restaurante, în funcţie de promoţiile pe care le au.

Dacă înainte de pandemie, doar 7% dintre oameni declara că nu mergeau niciodată la restaurantele din centrele comerciale, astăzi procentul a crescut semnificativ. La un an de la izbucnirea pandemiei, 32% dintre români spun că nu frecventează deloc aceste restaurante, în special persoanele peste 55 de ani (65%). Restricţiile impuse în zonele cu grad ridicat de răspândire a virusului, precum şi teama de îmbolnăvire din spaţiile publice pot fi explicaţii pentru care mulţi dintre români evită restaurantele din centrele comerciale.

Studiul a fost efectuat pe baza a 1004 interviuri online cu respondenţi cu vârsta peste 18 ani, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional urban şi rural, în perioada 18-22 februarie 2021.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici