Lansarea Samsung Galaxy S10: Primele impresii/ Cât costă şi ce noutăţi aduce noul smartphone | VIDEO

Pe 20 februarie, Galaxy S10 şi modelul pliabil Galaxy Fold de la Samsung au fost anunţate, iar noi detalii despre acestea nu se opresc să apară.

11378 afişări
Imaginea articolului Lansarea Samsung Galaxy S10: Primele impresii/ Cât costă şi ce noutăţi aduce noul smartphone | VIDEO

Lansarea celui mai performant telefon de pe piaţă, Samsung S10+, are loc astăzi. Căt costă şi ce noutăţi aduce

 
Acum că avem detaliile complete pe „hârtie” despre Galaxy S10, a venit momentul să vedem şi cum se prezintă din punct de vedere vizual noile smartphone-uri Samsung care ajung în magazine la începutul lunii martie. Am avut ocazia să ne jucăm cu cele trei noi modele high-end ale companiei, iar acestea au reuşit să ne impresioneze, în ciuda faptului că ştiam aproape totul despre ele cu mult înainte de lansare, scrie go4it.ro

Galaxy S10+ este modelul de top, echipat cu un ecran mare, sistem de camera dual pe partea din faţă şi livrat şi în versiuni cu spate din material ceramic, care este rezistent la zgârieturi. Acestea din urmă beneficiază şi de configuraţii hardware de top, oferind 8 GB RAM şi 512 GB stocare internă, respective 12 GB RAM şi 1 TB stocare internă.

Desigur, telefonul este disponibil şi în varianta cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare, cu spate din sticlă şi opţiuni multiple de culori. Galaxy S10+ în varianta de top este de departe cel mai impresionant model din noua gamă de smartphone-uri Samsung, materialul ceramic folosit în construcţie punându-l pe o treaptă superioară pe piaţa de produse premium.

Modelul Galaxy S10 standard pare să fie modelul potrivit celor mai mulţi utilizatori, cu ecran nici prea mic, nici prea mare, acelaşi hardware de top precum S10+, însă limitat la maximum 8 GB RAM şi 512 GB stocare. Această variantă se va potrivi în special celor care preferă să folosească telefonul cu o singură mână, interfaţa One UI ajutând mult din acest punct de vedere.

În cele din urmă avem Galaxy S10e, un smartphone mai ieftin din gama S10, care integrează acelaşi hardware de top la bază. Diferenţele apar în cazul ecranului AMOLED plat, care beneficiază de rezoluţie Full HD+, camerei foto duale de pe partea din spate şi dimensiunilor reduse. Acesta măsoară doar 5,8” în diagonală şi cântăreşte doar 150 de grame. Nu în ultimul rând, acesta primeşte o opţiune de culoare galbenă, care nu este disponibilă pe celelalte variante.

Astăzi avem detalii atât din surse neoficiale, cât şi direct de la Samsung, compania pornind deja înscrierile pentru pre-comandă în anumite regiuni, oferind chiar şi reduceri substanţiale din preţul noilor dispozitive.
 
Galaxy S10: noi detalii oficiale
 
La capitolul informaţii care vin pe căi oficiale avem o serie de trei clipuri video publicate de către Samsung Vietnam, pe post de „teaser” pentru lansarea de săptămâna trecută. Primul clip prezintă senzorul de amprentă integrat în display şi faptul că ecranul nu are notch, cel de-al doilea sugerează că pe partea din faţă vom găsi o cameră video care va putea filma în rezoluţie 4K, în timp ce ultimul pune în evidenţă încărcarea wireless. Am ataşat mai jos cele trei clipuri care au fiecare câte şase secunde.
 

Apoi avem site-ul Samsung din Statele Unite, care a pornit înscrierile pentru rezervarea noilor telefoane. Cei interesaţi îşi pot completa numele, prenumele, adresa de e-mail şi codul poştal, pot alege dacă îşi doresc telefonul liber de reţea sau printr-unul dintre cei 5 operatori şi li se garantează livrarea pe 8 martie, în limita stocului. Cei care sunt înscrişi pot astfel să plaseze pre-comenzi înaintea celorlalţi cumpărători şi pot beneficia de o reducere de preţ de până la 550 de dolari printr-un program trade-in.

În programul de trade-in, Samsung acceptă doar modele din gama Galaxy sau de la cei mai importanţi 4 concurenţi de pe piaţa din Statele Unite: Apple, LG, Google şi Motorola. Este curios însă modul în care sunt oferite reducerile. 550 de dolari reducere din preţul lui Galaxy S10 sunt oferiţi pentru modelele Galaxy Note8, S9 şi Note9, toate iPhone-urile din ultimii 2 ani (iPhone 8, 8 Plus, X, XS, XS Max, XR), LG V40, Pixel 3 şi Pixel 3 XL. Alte modele mai vechi valorează 300 de dolari, în timp ce toate dispozitivele Motorola sunt evaluate la 150 de dolari (Moto Z, Z2 şi Z3).

Galaxy S10, S10e şi S10+: specificaţii

Când vine vorba despre informaţii neoficiale, avem o listă completă de specificaţii pentru modelele Galaxy S10e, Galaxy S10 şi Galaxy S10+. Aceasta pare să fie în ton cu ceea ce am văzut în trecut, iar sursa este GSM Arena, publicaţie reputabilă, care a obţinut imaginile din surse proprii. Avem astfel toate detaliile tehnice despre cele trei modele, fiind confirmate configuraţiile hardware, cât şi nuanţele de culoare în care vor fi disponibile

Citeşte mai mult despre specificaţiile „celui mai performant telefon de pe piaţă

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici