Lazea: Nu există risc sistemic în sectorul bancar

România nu prezintă un risc sistemic în sectorul bancar, iar în cazul în care vor exista probleme la anumite instituţii de credit, acestea vor fi rezolvate prin recapitalizare, care însă nu se va face din bani publici, a declarat, miercuri, economistul-şef al BNR, Valentin Lazea.

79 afișări
Imaginea articolului Lazea: Nu există risc sistemic în sectorul bancar

Lazea: Nu există risc sistemic în sectorul bancar

"În România, nu există niciun risc sistemic (în sectorul bancar - n.r.) la orizont. Dacă vor apărea probleme, acestea vor fi rezolvate, de la caz la caz, prin recapitalizare sau schimbarea proprietarului, însă capitalizarea nu se va face din bani publici", a spus Lazea.

El a precizat că România se clasează pe locul 4, din 11 ţări din Europa Centrală şi de Est, în funcţie de numărul băncilor străine prezente pe piaţa românească, cu un procentaj de 88% din total.

Lazea a mai arătat că, în condiţiile actuale de criză, prezenţa masivă a băncilor străine în pieţele emergente a devenit mai degrabă împovărătoare decât pozitivă.

Economistul-şef al BNR a menţionat că declaraţiile sale au fost făcute în nume propriu şi nu reprezintă punctul de vedere al Băncii Naţionale.

Băncile comerciale au nevoie de capital suplimentar

Activele băncilor comerciale au crescut în primul trimestru cu 5,73%, de la 314,6 miliarde lei în decembrie la 332,4 miliarde lei în martie, în timp ce rata solvabilităţii s-a redus uşor, de la 12,34% la 12,03%.

Limita minimă pentru indicatorul de solvabilitate (raportul dintre fonduri proprii şi active ponderate în funcţie de riscuri) este de 8%, dar banca centrală va ridica pragul minim la 10%.

La finele lunii martie, raportul dintre creditele restante şi îndoielnice şi total portofoliu de credite la valoare netă aproape s-a dublat faţă de decembrie, de la 0,35% la 0,66%.

Surse bancare au declarat pentru MEDIAFAX că testele de stres realizate de BNR pe baza datelor financiare de la sfârşitul anului trecut indică o nevoie de capital suplimentar pentru băncile comerciale de cel mult un miliard de euro, odată cu majorarea, în luna septembrie, a limitei de solvabilitate de la 8% la 10%.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici