Liderii europeni îl resping pe Francois Hollande din cauza intenţiei sale de a schimba pactul bugetar

Cancelarul german, Angela Merkel, şi alţi lideri europeni au convenit să evite întâlnirea cu Francois Hollande, candidatul socialist la preşedinţia Franţei, în timpul campaniei electorale, din cauza planului său de a renegocia tratatul privind disciplina bugetară.

362 afișări
Imaginea articolului Liderii europeni îl resping pe Francois Hollande din cauza intenţiei sale de a schimba pactul bugetar

Francois Hollande (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Merkel a stabilit acest lucru cu premierul conservator Mariano Rajoi şi premierul italian tehnocrat Mario Monti, iar ulterior li s-a alăturat şi premierul britanic David Cameron, chiar dacă nu a semnat tratatul bugetar, au declarat surse apropiate situaţiei publicaţiei germane Der Spiegel.

O purtătoare de cuvânt a guvernului german a respins informaţia, afirmând că fiecare lider de guvern decide singur dacă se va întâlni cu Hollande.

Întrebată dacă Merkel se va întâlni cu Hollande la Berlin, ea a precizat că până în prezent nu a fost planificată o astfel de întâlnire.

Hollande se află în fruntea sondajelor de opinie, înainte de alegerile în două tururi care vor avea loc în Franţa în aprilie-mai.

Liderul socialist francez a făcut în urmă cu câteva zile o vizită la Londra, pentru a se întâlni cu expaţi francezi şi să dea asigurări sectorului financiar că "nu este periculos". El s-a întâlnit cu liderul laburist Ed Miliband dar nu şi cu Cameron.

Hollande a declarat că are sprijinul guvernelor socialiste din Belgia şi Danemarca şi că nu are nevoie de "cele mai conservative guverne din Europa".

El vrea renegocierea tratatului european privind disciplina bugetară, promovat de preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi de Merkel, dar respins de Cameron, pentru a include clauze privind susţinerea creşterii economice şi a solidarităţii.

Merkel şi-a anunţat public sprijinul pentru Sarkozy, fiind îngrijorată de perspectiva ca Franţa să fie condusă de un om a cărui campanie a fost calificată de un parlamentar german drept "un anacronism de stânga".

Cancelarul este îngrijorat şi de o posibilă pierdere a progreselor realizate împreună cu Sarkozy pentru combaterea crizei datoriilor din Europa.

Candidatul de extremă-stânga la preşedinţia Franţei, Jean-Luc Melenchon, a declarat la postul de radio Europe 1 că dacă informaţia este adevărată, atunci confirmă teza că bătălia electorală are loc la nivel european.

"Au toate motivele să se teamă. Sunt pe cale să primească lecţia pe care o merită, pentru că am convingerea că Franţa îl va înlătura pe Sarkozy de la preşedinţie", a spus Melenchon.

Conservatorii strâng rândurile pentru că ştiu că dacă în Franţa va apărea o breşă, aceasta se va extinde în Europa, a adăugat el.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici