Medicamentele primilor cinci producători locali acoperă doar o treime din consum

Sub 30% din volumul total de medicamente care au ajuns la pacienţii români în 2022 au venit de la unul dintre cei mai mari cinci producători cu fabrici locale, în scădere faţă de anul anterior, când volumul aceloraşi producători era de 31% din totalul consumat, arată datele Cegedim.

467 afișări
Imaginea articolului Medicamentele primilor cinci producători locali acoperă doar o treime din consum

Medicamentele primilor cinci producători locali acoperă doar o treime din consum

Astfel, deşi la pacienţi ajung mai multe cutii de medicamente de la an la an, cota de piaţă a producă­torilor locali scade, dominând produsele puse pe piaţă de companii care au doar reprezentanţă în România, nu şi producţie.

Cea mai mare cotă de piaţă o deţine Zentiva, cu 10% dintre medicamente, compania având două fabrici în Bucureşti. Peste 71 milioane de cutii de medicamente produse de Zentiva au ajuns la pacienţi anul trecut.

În topul celor mai mari producători după volume mai intră şi Terapia Cluj, Antibiotice Iaşi, Biofarm Bucureşti şi Sandoz Târgu-Mureş.

Toţi cei cinci producători trimit din capacitatea totală de producţie medicamente şi la export.

Deşi în volume cei cinci producători cu fabrici în România adună 30% din totalul pieţei, în valoare aceleaşi companii cumulează circa 15-16% din valoarea totală plătită în 2022 pentru medicamente.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici