Microsoft a lansat o tabletă Surface cu ecran mai mare. Ce dotări are şi cât costă dispozitivul care va concura pe piaţa laptopurilor - FOTO

Compania americană Microsoft a lansat o versiune cu ecran mai mare a tabletelor Surface, dispozitiv pe care compania îl consideră un potenţial înlocuitor al laptopurilor.

2584 afișări
Imaginea articolului Microsoft a lansat o tabletă Surface cu ecran mai mare. Ce dotări are şi cât costă dispozitivul care va concura pe piaţa laptopurilor - FOTO

Microsoft a lansat o tabletă Surface cu eran mai mare. Ce dotări are şi cât costă dispozitivul care va concura pe piaţa laptopurilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Noua tabletă, Surface Pro 3, foloseşte, precum toate modelele Pro anterioare chipuri produse de Intel, scrie cotidianul Wall Street Journal.

Diagonala ecranului este de 12 inci (30,5 centimetri), faţă de 10,6 inci (27 centimetri) la precedentele tablete ale companiei.

Preţul Surface Pro 3 va începe de la 799 de dolari fără tastaură. O tastatură, utilizată şi pentru acoperirea ecranului, va costa 129,99 dolari. Cea mai bună tabletă Pro 3, cu cel mai puternic chip Intel, va fi disponibilă pentru 1.949 dolari, fără tastatură.

La evenimentul de lansare, oficialii Microsoft au comparat repetat Surface Pro 3 cu laptopuri precum MacBook Air al Apple, în loc să discute despre rivalii de pe piaţa tabletelor, unde Microsoft are o prezenţă redusă. Preţul unui MacBook Air porneşte de la 899 de dolari.

Această poziţionare reflectă dificultăţile companiei americane în a deveni un jucător important pe segmentul tabletelor, unde preţurile de până la 200 de dolari au devenit o obişnuinţă pentru clienţi. Cota Microsoft din vânzările de tablete la nivel global s-a situat la mai puţin de 4% anul trecut, potrivit firmei de cercetare IDC.

Directorul general al Microsoft, Satya Nadella, şi ceilalţi oficiali ai companiei prezenţi la eveniment au insistat asupra limitelor actualelor tablete în privinţa unor activităţi mai complexe, precum scrierea de documente. Au subliniat, de asemenea, posibilitatea de a desena sau de a lua notiţe cu un stilou digital îmbunătăţit, care însoţeşte tableta Surface.

"Aceasta este tableta care vă poate înlocui laptopul", a spus Panos Panay, unul dintre directorii Microsoft care lucrează la dispozitivele Surface.

Microsoft a anunţat că va începe să primească comenzi pentru Surface Pro 3 începând de miercuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici