Ministerul Transporturilor: Acord cu Parlamentul UE în privinţa reducerii emisiilor în transport

Preşedinţia României la Consiliul UE a ajuns la un acord provizoriu cu Parlamentul European privind reforma care va determina reducerea emisiilor de carbon în transport.

155 afișări
Imaginea articolului Ministerul Transporturilor: Acord cu Parlamentul UE în privinţa reducerii emisiilor în transport

Ministerul Transporturilor: Acord cu Parlamentul UE în privinţa reducerii emisiilor în transport

Acordul a fost aprobat de către statele membre în cadrul Consiliului UE. Uniunea Europeană stimulează piaţa pentru vehiculele cu emisii scăzute şi cu emisii reduse, încurajând utilizarea lor în achiziţiile publice.

„Acest acord demonstrează angajamentul Europei de a reduce emisiile de carbon în domeniul transporturilor. Sectorul public poate juca un rol major în sprijinirea unor soluţii ecologice inovatoare, prin luarea deciziilor corecte în politica sa de achiziţii”, a declarat Rovana Plumb, în calitate de ministru interimar al transporturilor din România şi Preşedinte al Consiliului Miniştrilor de Transport în cadrul Uniunii Europene (UE).

Statele membre vor avea 24 de luni în care să adopte dispoziţiile la nivel naţional, după intrarea în vigoare a directivei europene “vehicule curate”. Acestea vor raporta Comisiei Europene stadiul aplicării normelor la fiecare trei ani, primul raport fiind stabilit la 18 aprilie 2026.

Reforma stabileşte obiective minime privind achiziţiile de autovehicule, camioane şi autobuze curate pentru perioada 2025-2030. Obiectivele sunt exprimate ca procente minime ale vehiculelor curate în numărul total de vehicule de transport rutier contractate prin achiziţii publice.

Noile norme se vor aplica şi unei game mai largi de servicii, inclusiv servicii publice de transport rutier, servicii speciale de transport pentru călători, colectarea deşeurilor, servicii de livrare poştală şi colete.

Preşedinţia României la Consiliul UE a adoptat mandatul ambasadorilor statelor membre pentru fi prezentat la reuniunea viitoare a Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi al Consiliului. Ulterior, va avea loc aprobarea atât în Parlamentul European, cât şi în Consiliu UE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici