Miniştrii de finanţe din UE nu au ajuns la un acord. Le Maire: „Ruşine, Europa! ”

Miniştrii de finanţe din UE nu au ajuns la un acord în discuţiile care au durat toată noaptea cu privire la sprijinul acordat economiile afectate de coronavirus, discuţiile fiind suspendate până joi, anunţă Reuters.

1066 afișări
Imaginea articolului Miniştrii de finanţe din UE nu au ajuns la un acord. Le Maire: „Ruşine, Europa! ”

Miniştrii de finanţe din UE nu au ajuns la un acord. Le Maire: „Ruşine, Europa! ”

Surse diplomatice şi oficiali au declarat că divergenţe majore între Italia şi Olanda cu privire la condiţiile care ar trebui să însoţească creditele pentru guvernele din zona euro care luptă împotriva pandemiei a bloca planul în valoare de 500 de miliarde de euro.

„După 16 ore de discuţii ne-am apropiat de o înţelegere, dar nu am ajuns la final”, a declarat preşedintele Eurogrupului, Mario Centeno. "Am suspendat Eurogrupul şi (vom continua) mâine."

Miniştrii finanţelor au început marţi discuţiile la 1430 GMT, aceastea durând toată noaptea, cu numeroase pauze, pentru a permite negocieri bilaterale. Ei încearcă să cadă la un acord asupra unui pachet de măsuri care să ajute guvernele, companiile şi persoanele fizice.

Un oficial care a participat la discuţii a declarat miercuri, în jurul orei 0400 GMT, ministrul olandez a fost singurul care a refuzat să susţină un text asupra căruia miniştrii ar trebui să fie de acord pentru a obţine aprobarea pentru un nou set de măsuri economice din partea celor 27 de lideri naţionali ai blocului.

Ministrul german al Finanţelor, Olaf Scholz, a declarat pe Twitter: „În aceste momente dificile, Europa trebuie să stea împreună. Împreună cu (ministrul francez al finanţelor) Bruno Le Maire, cer toate ţărilor euro să nu refuze rezolvarea acestor probleme financiare dificile şi să faciliteze un compromis bun pentru toţi cetăţenii".

Pentru a sprijini economiile încărcate de blocarea coronavirusului, UE a suspendat deja limitele de ajutor de stat şi a permis statelor membre să cheltuie mai mult. Dar Spania, Franţa şi Italia spun că nu este suficient şi au privit discuţia drept un test de solidaritate care ar putea rupe, sau întări, UE.

Ministrul francez Bruno Le Maire a spus la un moment dat, în timpul nopţii, potrivit unui oficial care a participat: „Ruşine, ruşine pentru Europa. Opriţi acest spectacol de circ."

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici