Ministrul afacerilor externe și comerțului din Ungaria confirmă negocierile purtate de MOL pentru achiziția activelor Lukoil
Ministrul ungar a precizat că MOL cumpără petrol de la Lukoil și nu se va opri să o facă, din moment ce Rusia a e fost un partener de încredere în ceea ce privește aprovizionarea cu energie a Ungariei, iar alrternativele la renunțare sunt mai puțin fiabile sau mai scumpe
Întrebat dacă MOL este interesată să achiziționeze active ale Lukoil, acesta a declarat:
„Înțelegem că există negocieri pentru achiziționarea Lukoil International. Dar situația este prematură pentru a face un comentariu dacă MOL ar fi implicată în achiziționarea Lukoil International. Ce vă pot spune este că MOL cumpără petrol de la Lukoil și va continua să o facă, deoarece am obținut o derogare din partea SUA în ceea ce privește sancțiunile impuse asupra livrărilor de petrol”, a declarat Peter Szijjarto la întrebarea Mediafax, în cadrul celei de-a șaprtea edițiiții a a Romanian International Energy Conference(RIEC) 2025, organizată de Federația Patronală a Energiei (FPE) și desfășurată sub înaltul patronaj al Ministerului Energiei din România.
„Așadar, considerăm Rusia un partener de încredere pentru noi în ceea ce privește aprovizionarea cu energie a Ungariei. Rămân fidel poziției mele suverane. Am experiență. Am experiență în ceea ce privește cooperarea cu Rusia în domeniul energiei. Până acum, au fost de încredere. Toate alternativele sunt mai puțin fiabile sau mai scumpe. Așadar, pentru a schimba o sursă fiabilă și ieftină cu una mai scumpă și mai puțin fiabilă, nu-mi puteți da un motiv pentru asta. Americanii sunt mult mai raționali în ceea ce privește aprovizionarea cu energie decât Bruxelles-ul, deoarece americanii au înțeles că motivul pentru care Ungaria continuă să cumpere petrol și gaze rusești este o chestiune de infrastructură. Fără sursele de energie rusești, infrastructura rămasă nu este capabilă fizic să aprovizioneze țara”, a declarat demnitarul ungar.
Tot cu această ocazie, ministrul a răspuns și la întrebarea dacă există interes din partea Ungariei pentru a achiziționa participația Lukoil din zăcământul Trident din Marea Neagră, deținut împreună cu compania românească Romgaz (12%).
„MOL, care este o companie non-statală din Ungaria, poartă negocieri internaționale pe bază comercială, fie că este vorba de Lukoil, fie că este vorba de altcineva. Dacă au șansa de a face tranzacții, de a încheia acorduri pe piața internațională a energiei, care sunt accesibile și profitabile pentru ei, sunt destul de sigur că vor negocia în favoarea lor. Sperăm că vor avea succes în toate negocierile care le aduc profit, pentru că cu cât sunt mai profitabile, cu atât mai bine”, a conschis ministrul Peter Szijjarto.