Ministrul Transporturilor l-a demis pe şeful CNADNR, pentru întârzieri la construcţia autostrăzii Bucureşti-Ploieşti

Publicat: 03 07. 2012, 16:50
Actualizat: 30 03. 2020, 05:00

Director general a fost numit Mircea Pop, anterior director în CNADNR.

„Aţi văzut ce grad mare de întârziere avem pe autostrada Bucureşti-Ploieşti”, a spus ministrul Transporturilor, întrebat de jurnalişti care este motivul pentru care a decis schimbarea conducerii CNADNR.

Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a inspectat joi şantierul şi a declarat că autostrada Bucureşti-Ploieşti nu va fi deschisă circulaţiei la 30 iunie, data stabilită după mai multe amânări, noul termen avansat de autorităţi fiind 1 august, când va începe traficul, însă cu restricţii de viteză şi după ce vor fi remediate unele defecţiuni de construcţie.

Primul termen de dare în folosinţă a fost 2010, finalizarea fiind amânată de mai multe ori.

Lucrările la autostrada Bucureşti-Ploieşti sunt împărţite în două sectoare, respectiv Bucureşti-Moara Vlăsiei, unde lucrează consorţiul italian Impressa Pizzarotti/Tirrena Scavi, şi Moara Vlăsiei-Ploieşti, construit de asocierea Spedition UMB/Pa&Co Internaţional/Euroconstruct ’98/Com-Axa.

Valoarea totală a lucrărilor este de 450 milioane euro.

Başulescu a preluat conducerea CNADNR după ce Daniela Drăghia a demisionat la finele lunii mai.